Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
oct. 10, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1173 vizualizari
După ce Administrația Bazinală de Apă „Crișuri” a predat Primăriei, în aprilie, partea urbană întubată a pârâului Adona, pentru a finaliza lucrarea, aceasta din urmă a împărțit zona în 4 tronsoane. Dintre acestea, una a fost deja finalizată, iar a doua se va termina până la 1 noiembrie. Ieri, primarul Ilie Bolojan a prezentat planul de „luptă” pentru restul investiției. Astfel, porțiunea a treia a investiției a fost scoasă la licitație, însă o firmă din Salonta a contestat rezultatul, motiv pentru care totul se va decala, în funcție de viteza cu care instituția competentă va soluționa acest litigiu. Totodată, intenția Primăriei este să liciteze și porțiunea a patra a șantierului proiectat, care este una de importanță maximă, fiind vorba despre drumul dintre str. Leonardo da Vinci și noua grădiniță de pe str. Juhasz Gyula. Indicatorii tehnico-economici pentru acest tronson vor fi aprobați în ședința din această lună a Consiliului Local Oradea, ceea ce înseamnă că, după derularea procedurii de licitație, în primăvara anului 2013 vor putea începe lucrările efective. Valoarea estimată a investiției pe acest ultim tronson (inclusiv locuri de parcare, spații verzi și canalizare) este de 1,16 milioane euro. Potrivit primarului Bolojan, în total, în zona Adona, Municipalitatea va fi investit aproximativ 3 milioane euro, sumă grație căreia aspectul acelei părți a orașului va beneficia de o evidentă îmbunătățire.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0