Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 08, 2012 Florin Coman Cultură 0 2003 vizualizari
Protocolul de parteneriat încheiat intre Asociaţia “Euro Foto Art” Oradea şi Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a permis organizarea în premieră judeţeană a Salonului Naţional cu participare internaţională “Bihorul Pitoresc”, la care organizatorii au primit pentru această manifestare 261 de lucrări din care 101 imagini monocrom şi 160 imagini color din Slovacia, Serbia, România, Ucraina şi Ungaria. Juriul format din criticul de artă dr. Ramona Novicov, artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP şi Radu Matei directorul CJCPCT Bihor au acceptat pentru Salonul naţional 101 imagini alb-negru şi color, după care au acordat premiile nominalizate în regulamentul salonului.
La secţiunea monocrom locul I. a revenit artistului fotograf Gavril Mertz (Oradea), pentru lucrarea „Stâna de Vale 3”, iar locul II. a revenit artistului Claudiu Szabó EFIAP (Oradea) pentru lucrarea „Din arhivă”. Locul III. l-a obţinut artistul fotograf Cristian Cacuci (Oradea) pentru imaginea intitulată „Explorare”. Juriul a acordat şi 3 menţiuni ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România artiştilor fotografi: Ovidiu Pop (Oradea) pentru imaginea intitulată „Împărţirea oraşului”, Csaba Kocsis (din Berettyóújfalu – Ungaria) pentru lucrarea „În vizită la Vadu Crişului” şi Adela Rusu (Oradea) pentru imaginea intitulată „Şirul Canonicilor”.
[nggallery id=1267]
La secţiunea color locul I. l-a obţinut artistul fotograf László Dezső AFIAP (Gheorgheni) cu lucrarea Nufărul termal, iar locul II i-a revenit lui Christian Filipescu (Beiuş) pentru lucrarea „Munţii Bihorului” Locul III. a fost acordat lui Cristian Cacuci (Oradea) pentru imaginea intitulată „Meziad”. Din cele 3 menţiunile AAFR două au fost acordate artiştilor fotografi: Gábor Bekő (Oradea) pentru lucrările intitulate „Orizont şoptitor” şi „Retrasă”, iar cea de a treia artistului fotograf Gavril Mertz (Oradea) pentru imaginea „Excursie în Zona Băiţa Plai”
Vernisajul expoziţiei şi înmânarea festivă a premiilor va avea loc miercuri 10 octombrie 2012, ora 18:00, în Galeria “Euro Foto Art” din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12, la care sunt invitaţi pe lângă publicul iubitor de artă fotografică şi reprezenţii editurilor sau a altor insituţii interesate de valorificarea lucrărilor acceptate şi premiate la Salonul naţional.
nov. 18, 2024 0
iun. 30, 2024 0
iun. 12, 2024 0
iun. 06, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0