Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 08, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 2908 vizualizari
După prestaţiile bune din debut de sezon, victoria cu FC Argeş şi meciul de cupă cu FC Bihor, Luceafărul Felixa suferit o corecţie severă în deplasarea de la Tg. Mureş unde a cedat cu un scor incredibil: 1-5.
Coşmarul echipei bihorene a început în minutul 20 când Hanca a trimis în gura porţii iar vârful mureşenilor, Huiban a deviat balonul în poartă. Nici nu s-au dezmeticit bine oaspeţii că au încasat al doilea pumn în plină figură. Precup a iniţiat şi continuat de unul singur o acţiune ofensivă şi a marcat cu un şut de la marginea careului. În minutul 22 a fost stabilit scorul la pauză: 2-0 pentru Tg. Mureş. După reluare Szilaghi a centrat iar Crsitea a deviat mingea cu capul pe lângă Miron: 3-0. Onoarea Luceafărului a fost salvată de Gh. Popescu care a marcat cu un şut din mijlocul careului mureşean. Ultimul sfert de oră a fost al lui Sfârlea. Mai întâi orădeanul care a semnat recent pentru Tg. Mureş, a marcat cu un şut de senzaţie de la circa 18 metri după care a centrat pentru golul cu capul marcat de Dâlbea: 5-1, scor stabilit în minutul 88.
CASETA TEHNICĂ
FCM Tg. Mureş – Luceafărul Felix 5-1
FCM: Avram – Stancu, Deaconescu, E. Nicu (cpt), Szilagyi – Hanca, Precup, Pădureţu, Sfârlea – Huiban, Cristea. Antrenor: Daniel Isăilă
Luceafărul: Miron – Mihuţ, Letan, Pocean, Achim – Bundea (cpt), Svarczkopf, Ianc, G. Bogdan – C. Roşu, N. Roşu. Antrenor: Călin Moldovan
Arbitru: Chivulete Andrei Florin; Asistenţi: Gheorghe Bogdan şi Marinescu Vasile (toţi din Bucureşti) .
nov. 09, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0