Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
sept. 02, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1416 vizualizari
Municipalitatea orădeană a reușit să acceseze bani pentru construirea mult discutatului drum expres care ar urma să ușureze traficul prin oraș legând zona Dragoș Vodă/Făcliei de zona Izvorului. Cum, de regulă, în calea progresului stau diverse construcții, nici acest proiect nu este lipsit de aspecte neplăcute: unele exproprieri, deranj în timpul viitoarelor lucrări și, foarte posibil, raderea de pe suprafața pământului a pasarelei metalice de la Gara Centrală (foto). Căci, după cum ni s-a explicat în repetate rânduri de către cei din Primărie, drumul expres, pe tronsonul care va fi paralel cu strada Ecaterina Teodoroiu, va necesita lărgirea carosabilului actual, dar și „tăierea” unei porțiuni din teritoriul zonei cu șine de tren. Iar drumul cel nou se va întâlni și cu acea pasarelă metalică ce nu mai poate fi utilizată de vreun an de zile, fiind închisă.
Jos pasarela?!
În momentul închiderii, autoritățile au arătat că CFR (care deține actualmente pasarela metalică de la Gară) nu mai poate să-și asume răspunderea pentru eventuale accidente care pot avea loc din cauza stării în care se află pasajul metalic secular și că nu s-ar merita recondiționarea acestuia. La momentul respectiv a fost organizată și o dezbatere publică legată de acest subiect, tineretul maghiar din Transilvania subliniind importanța acestei construcții și atrăgând atenția că demontarea ei ar prejudicia grav imaginea Oradiei. „E o construcție care ar trebui să fie monument istoric. E o structură metalică de la începutul secolului XX, tipică acelei epoci și unică în județ”, spunea în august 2011 Csomortanyi Istvan, devenit între timp lider local al Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Subiectul a generat și o dezbatere publică, în cadrul căreia oamenii din zona Ecaterina Teodoroiu și-au exprimat nemulțumirile privind proiectul de infrastructură rutieră. La dezbaterea cu pricina, s-a ajuns chiar la acuze privind intenția unora de a vinde la fier vechi structura metalică celebră și prin apariția în filmul „Pistruiatul”. De atunci, subiectul pasarelei s-a (mai) estompat, dar a rămas supărarea cetățenilor care nu vor drum expres prin fața caselor lor.
Primarul le-a zis: va fi drum, într-un fel sau altul…
Primarul Ilie Bolojan a reușit, oarecum, să-i calmeze pe cei prezenți la cea de-a doua dezbatere organizată pe această temă. S-a întâmplat în martie, înainte de alegerile locale. Totuși, mesajul principal al edilului a fost: drumul va fi realizat, indiferent că proiectul transfrontalier va avea succes sau nu. Bolojan a declarat atunci în fața sălii pline de la fosta Casă a Pionierilor că, în caz că nu se va primi finanțarea europeană, se va merge pe finanțare din bugetul local și asta pentru că investiția ar fi quasi obligatorie pentru binele traficului orădean și pentru binele celor care urmează să construiască și să se mute în zonele înalte ale municipiului (link).
De unde restul de bani?
Potrivit unui comunicat de presă din această săptămână, trimis de Primăria Oradea, proiectul are o valoare de 13.097.409,15 euro. Necazul este că, așa cum se va întâmpla și în cazul Dealului Ciuperca (link), partea nerambursabilă este destul de mică: doar 5.949.018,33 euro. Ceea ce înseamnă că administrația locală va trebui să găsească pe undeva restul de peste 7,1 milioane euro pentru a realiza drumul. Și va găsi, având în vedere că administrația Bolojan mizează la greu pe realizarea de obiective finanțate (parțial) din bani europeni, indiferent câte credite trebuie să mai ia pentru cofinanțările aferente.
Păcat că pentru subvenții termice mai mari pentru populație nu a fost inventată niciun fel de axă de finanțare!
oct. 30, 2015 0
iul. 13, 2015 1
mart. 25, 2015 0
feb. 01, 2015 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0