Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 20, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1452 vizualizari
Veste bună pentru cei preocupați de soarta monumentelor istorice lăsate de izbeliște de autorități. Directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Culte și Patrimoniu Național (DJCCPN) Bihor, Lucian Silaghi, a anunșat vineri că a fost luată prima măsură concretă pentru salvarea Bazilicii Romanice (foto) din satul Tămașda. În ședința din luna curentă, Consiliul Local al comunei Avram Iancu a trecut imobilul – monument istoric de Categoria B – în domeniul public și a instituti o zonă de protecție în jurul lui. „Este primul demers concret făcut pentru salvarea de la autodistrugere a Bazilicii, iar de acum înainte vor putea face prgătirile pentru a se interveni la reabilitarea clădirii”, a precizat directorul Silaghi. Acesta crede că zona de protecție trebuie extinsă, motiv pentru care urmează ca Executivul comunei Avram Iancu să mai achiziționeze teren în plus de la cetățeni. Necesitatea intervenției rapide la construcția care a devenit un fel de coteț de găini este dată de starea deplorabilă în care a ajuns aceasta după ani lungi de dezinteres. „Acolo există și un risc imens de prăbușire”, a declarat Lucian Silaghi, care speră că Ministerul Culturii și Cultelor va avea deschidere pentru a finanța reabilitarea obiectivului care ar putea fi un punct de atracție pentru turiști. Până și o poveste-magnet există deja în legătură cu Bazilica Romanică din Tămașda. Este vorba despre legenda adevărată cum că localitatea a fost fondată în Evul Mediu timpuriu de către cavalerii teutoni. Motiv pentru șeful DJCCPN să se gândească la faptul că, în caz că Ministerul de resort nu va dori/putea să se implice cu bani, „am putea să-i sensibilizăm pe nemți”.
mai 17, 2016 0
feb. 19, 2016 0
feb. 13, 2016 0
dec. 21, 2015 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0