Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 14, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1174 vizualizari
Mai mulți africani și asiatici au fost prinși în weekend-ul trecut în apropiere de granița dintre România și Ungaria, de polițiștii de frontieră bihoreni. Oamenii intenționau să ajungă în spațiul Schengen. Conform celor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, în cadrul unor acţiuni specifice, au fost depistate şi reţinute 11 persoane de sex masculin care se deplasau pe jos spre frontieră. Comisarul-șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF, spune că cei în cauză au fost opriți la aproximativ 100 m de linia frontierei de stat și că au fost conduşi la sediul sectorului. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de opt cetăţeni afgani, doi cetăţeni tunisieni şi un cetăţean libian cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani”, spune cms-șef Lazăr, adăugând că respectivii intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Poliţiştii de frontieră au întocmit deja actele de rigoare premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
apr. 02, 2024 0
iun. 28, 2023 0
apr. 10, 2023 0
iun. 30, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0