Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 13, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 945 vizualizari
Așa cum au promis și cum au și început imediat după dezbaterea cu scandal de vineri, orădenii iubitori de animale și care nu vor ca pe comunitarii să îi aștepte eutanasierea s-au prezentat luni (13 august) la Primărie. Aceștia au mers la Registratură cu listele cu semnăturile deja adunate și au depus la administrația locală o solicitare prin care încearcă să determine Municipalitatea ca în Regulamentul de gestionare a câinilor fără stăpân să nu mai apară posibilitatea eutanasierii cățeilor în caz că aceștia nu sunt adoptați în 7 zile după capturare. Apărătorii patrupedelor și-ar mai dori, după cum s-au exprimat și vineri, ca tot SOS Dogs să se ocupe și pe mai departe de acești câini, dată fiind experiența celor implicați de mai bine de 10 ani în această activitate. Desigur, pentru ca problema câinilor vagabonzi să nu fie preluată de Administrația Domeniului Public (așa cum se preconizează începând cu data de 1 septembrie), ar trebui ca Primăria Oradea să fie de acord să aloce o anumită sumă de bani, lunar, pentru fundația respectivă. Potrivit celor declarate la dezbaterea publică de către Gerald Burdenell, un amic al finanțatorului de până acum (Robert Smith) era ceva normal ca, după ani de zile de sponsorizare și de punere pe linia dreaptă a activității respective, Municipalitatea să preia frâiele din punct de vedere bănesc. În timp ce viceprimarul Mircea Mălan a încercat să convingă că însuși partenerul din Marea Britanie a cerut întreruperea colaborării, reprezentanții SOS Dogs susțin că nu este așa și că,de fapt, Smith este în continuare dispus să dea 4.000 euro/lună. Restul, evaluat la 8.000 euro/lună, ar trebui dat de Municipalitate.
Vă invităm, să recitiți relatarea de la dezbaterea publică accesând acest link.
mai 09, 2015 0
mai 03, 2015 0
mart. 11, 2015 0
mai 17, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0