Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1616 vizualizari
După cum era de așteptat, eurodeputatul Tokes Laszlo reacționează la cazul celor doi tineri orădeni de etnie maghiară care au fost bătuți și umiliți săptămâna trecută în Rogerius doar pentru că au fost auziți vorbind în limba lor maternă. În tandem cu președintele Consiliului Demnității Umane (CDU), Lomnici Zoltan, Tokes a transmis mass-media un comunicat își manifestă „îngrijorarea faţă de faptul că violenţele împotriva maghiarilor din Bazinul Carpatic, care păreau să se fi sfârşit, au reizbucnit tocmai pe pământul Transilvaniei, în oraşul Sfântului Ladislau, cunoscut pentru toleranţă etnică”. Semnatarii documentului redactat la Budapesta în cursul zilei de marți (7 august) fac referire și la așa numitele „manifestări antimaghiare” ale actualului Guvern al României care, în opinia lui Tokes și a lui Lomnici a relansat, „chiar şi la nivel oficial”, disensiuni cu conotație etnică. De altfel, Executivului condus de Victor Ponta i se atrage atenţia „asupra cazului dureros de la Oradea” în speranța că „Poliţia va derula cercetări cu rigoarea şi consecvenţa iniţială”.
Reamintim că agresiunea la care se face referire de către eurodeputatul Tokes Laszlo și de șeful CDU a avut loc pe un teren de sport din apropierea Parcului Olosig. Doi tineri au fost terorizați de un grup de scandalagii care i-au silit pe etnicii maghiari să cânte Imnul României, le-au cerut să se mute din România și le-au aplicat lovituri cu o crosă de golf. Unul dintre cei doi și-a scos certificat medico-legal din care rezultă că a fost lovit în repetate rânduri cu un corp contondent, iar leziunile suferite necesită mai multe zile de îngrijiri medicale. Între timp, oamenii legii a făcut cercetări și l-au descoperit pe liderul războinic al grupului agresor, acesta mai având de a face cu Poliția.
Merită precizat că este vorba despre primul astfel de caz din Municipiul Oradea și că partidele politice tac, ele necondamnând cele întâmplate. Asta cu toate că agresiunea etnică poate fi pusă fără dubii mari în cârca unor politicieni (din țară și din Ungaria) care prin declarațiile publice iresponsabile ating coarda ultranaționalistă a anumitor pături sociale.
Mai pe larg despre acest caz revoltător puteți citi accesând acest link.
apr. 18, 2017 0
mart. 27, 2017 0
mart. 27, 2017 0
feb. 04, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0