Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 03, 2012 Redacţia BihorŞtiri.ro Actualitate 0 1891 vizualizari
Un copil a fost găsit mort în apele Crişului Repede, în apropiere de clădirea Banc Post din centrul Oradiei. Cadavrul copilului a fost scos de echipajul de salvare de la înec de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crişana”, pe malul drept al râului, lângă una dintre scările de acces către promenada construită anul trecut. la caz s-a deplasat şi un echipaj al SMURD Bihor, dar băieţelul nu a mai putut fi resuscitat. personalul medical ne-a declarat că victima a stat aproximativ o oră sub apă. Cadavrul este deocamdată neidentificat. Spre deosebire de alte cazuri, când victima a fost identificată în scurt timp, de această dată nu se pot face nici măcar speculaţii cu privire la identitatea copilului, deoarece nicio rudă, niciun prieten sau vreo cunoștință nu a fost la fața locului. Potrivit reprezentanților SMURD, băieţelul avea în jur de 4-5 ani, iar manevrele de resuscitare au eșuat din cauza faptului că copilul a stat prea mult (aproximativ 60 de minute) sub apă. Polițiștii vor lucra acum la identificarea băiețelului și vor încerca să afle mai ales cum anume a putut acesta să ajungă (singur) să se scalde în Criș fără să fi avut vreun părinte sau apropiat pe lângă el.
[nggallery id=1104]
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0