Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 28, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1178 vizualizari
Clubul FC Bihor a organizat vineri un trial, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, cu scopul completării echipei a doua de seniori, care a fost reînfiinţată şi va juca în ediţia de campionat 2012-2013 în Liga a V-a.
Din păcate, la acţiunea coordonată de tehnicianul Gheorghe Silaghi, care a fost desemnat antrenorul acestei echipe, şi la care au participat şi ceilalţi antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului, în frunte cu antrenorul coordonator Călin Cheregi, nu s-au prezentat prea mulţi fotbalişti, fiind doar câţiva din Ştei, Oradea şi partea de nord a judeţului.
Cei prezenţi la trial, împreună cu jucători de la grupa de juniori A a clubului au disputat un joc, unde antrenorii clubului „roş-albastru” i-au urmărit.
La final, antrenorul Gheorghe Silaghi nu a oferit nici un verdict asupra celor veniţi pentru a fi urmăriţi, mărginindu-se a spune doar că „a fost o primă acţiune de acest gen, care va continua”.
Se preconizează astfel, ca şi pe viitor echipa a doua să mai primească jucători în pregătire pentru a-i putea testa cu scopul cooptări în lot.
În mare parte însă, echipa a doua a clubului FC Bihor va fi formată din jucătorii echipei de juniori A a clubului.
mai 20, 2014 0
aug. 08, 2012 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0