Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 11, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1510 vizualizari
După ani lungi, Imnul Golanilor a răsunat din nou la un protest organizat la Oradea. Miercuri seara (11 iulie), în Parcul Traian, între clădirea Justiției (Tribunalul) și cea în care sălășluiește reprezentantul în Bihor al Guvernului Ponta pe care îl hulesc, adepții Noii Republici și reprezentanții PDL Bihor s-au adunat pentru a manifesta. Nu mai mult de 100 de persoane, dar printre ei s-au numărat și copii, aspect discutabil, dar explicat de către cei întrebați prin faptul că sunt copiii lor și că nu li se poate interzice să-și crească odraslele într-un anumit spirit.
„Somnorosul din Senat” și „pontacul”…
Protestul „alb” (culoarea cerută în mod imperativ de organizatorii care au obținut autorizație pentru eveniment) a adus în Parcul Traian liderii locali ai formațiunii politice a lui Mihail Neamțu -Rodica Ardelean și Traian Ștef – și pe cei ai democrat-liberalilor bihoreni (președintele interimar Ionel Avrigeanu, Dorin Corcheș – șeful PDL Oradea, Adelina Coste – președintele Organizației de Femei), dar și alți oameni care simt că USL violează Constituția și instituțiile statului și că președintele Traian Băsescu trebuie să își încheie la termen al doilea mandat. Pe sunetul imnului Noii Republici, a Imnului Golanilor scris de Cristian Pațurcă și a unui set de piese ale trupei Phoenix, manifestanții pașnici au afișat lozinci în ton cu cele mai actuale scandaluri politice și de plagiat care au inundat spațiul public. „Somnorosul din Senat vrea să doarmă la Palat” (referire la Crin Antonescu, președintele interimar al țării), „Jos labele de pe Justiție”, „După 22 de ani ne forțați să fim din nou golani!”, „Răboinicul pontacului cu țara: ICR, Monitorul Oficial, CNATDCU, CCR…Va urma România?”, „În România noastră nu se va plagia”, „Democracy in danger”, „Plagiat = furt (încă de pe vremea lui Aristotel și Platon)” sau „Cât mai valorează o diplomă luată în România până cresc eu mare?” au fost câteva dintre sloganurile scrise pe hârtii și purtate de protestatarii anti-USL și pro-Băsescu.
Clasă politică fără traseiști
Fostul director al Bibliotecii Județene, Traian Ștef, li s-a adresat celor prezenți în Parcul Traian explicând motivele pentru care mitingul a fost organizat: „Suntem aici pentru a-i arăta actualei Puteri că existăm. Nu l-am plagiat nici pe Platon, nici pe Aristotel, nici pe Hegel când a vorbit despre existență. Dar s-ar putea ca domnul Ponta să dea o Ordonanță de Urgență în care să spună că nu existăm…Am venit aici să apărăm puterea judecătorească în raport cu abuzurile puterii executive”, a declarat Ștef, fără să îi menajeze pe partenerii de protest, pedeliștii. Aceștia au fost apostrofați din cauza senatorului Petru Filip, fostul lider de filială care a trecut la PSD și a deputatului Octavian Bot, ales în 2008 în culori portocalii și plecat înapoi la PNL. Practic, Ștef a criticat traseismul celor menționați întrebând retoric dacă Filip, Bot și alții care au trădat au întrebat electoratul înainte să schimbe luntrea politică. De asemenea, liderul Noii Republici a criticat decizia PDL Bihor de a-l susține pe Radu Țîrle pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, arătând că partidul nu a întrebat cetățenii despre această hotărâre.
Mitingul de miercuri a fost doar primul dintr-o serie de proteste autorizate. Ele vor continua și în zilele următoare după următorul program: joi (12 iulie), de la ora 20, tot în Parcul Traian, iar în perioada 13 – 17 iulie, de la ora 20, în Piața Unirii (la statuia lui Mihai Viteazul). Ținuta (albă) obligatorie!
[nggallery id=1070]
mai 08, 2017 0
sept. 24, 2016 0
iul. 11, 2016 0
ian. 15, 2015 1
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0