Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1250 vizualizari
Atmosferă demnă de majoritatea absolută de care dispune USL în actualul Consiliu Local (CL) al Municipiului Oradea. În mai puțin de 40 de minute, edilii au binecuvântat toate proiectele de pe borderou, având timp și de explicații din partea managerului Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, chemat să dea raportul cu privire la supraetajarea dorită (link) și la finalizarea estimată a lucrărilor de la Centrul Oncologic. Cu trei consilieri absenți, plenul legislativului local modificat diversele Comisii aflate în subordinea CL, schimbările fiind date, fie de renunțarea de către unii la statutul de membru în aceste foruri, fie pentru că unii dintre foștii membri nu mai fac parte din CL Oradea.
Și-au împărțit comisiile cu locuințe și diverse spații…
Principalele schimbări de acest gen îl au ca protagonist pe viceprimarul Ovidiu Mureșan, care a luat locul predecesoarei sale, Biro Rozalia. Cele două entități în cauză sunt Comisia de analiză a solicitărilor de locuințe, spații cu altă destinație decât aceea de locuință, precum și administrarea fondului de locuințe și spații cu altă destinație (de sub tutela Administrației Imobiliare Oradea), respectiv Comisia de repartizareprivind stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru familiile evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuințele retrocedate în natură foștilor proprietari, construite prin programul ANL, din fondul special constituit conform deciziei din 2008 a CL Oradea, destinate închirierii. O altă comisie de interes care, de joi, are o nouă componență este cea care se ocupă de vânzarea prin licitație deschisă și negociere directă a terenurilor proprietate privată a Municipiului Oradea. Aici, fiecare partid component al CL Oradea are câte un membru și câte un supleant după cum urmează: Octavian Dan și Camelia Dulcă (PNL), Lucian Unița și Aurel Mohan (PSD), Adelina Coste și Dorin Corcheș (PDL), respectiv Huszar Istvan și Sarkozy Zoltan (UDMR).
…și pe cele cu finanțări și vânzări de terenuri
Au fost aprobate și modificări în ceea ce privește componența Comisiei de selecție și evaluare a solicitărilor de finanțări nerambursabile din findurile bugetului locale (asociații, ONG-uri, fundații – finanțări care au generat merei diverse discuții, cel puțin în culise), banii fiind alocați pentru activități nonprofit de interes local. Noua Putere (PSD/PNL) i-a „potcovit” cu statul de membru în această comisie pe Daniel Vulcu, Lucian Unița și Debelka Boglarka, după ce pesedistul Bogdan Hossu nu face parte din CL Oradea și după ce liberalii Octavian Dan și Florica Cherecheș și-au anunțat retragerea. De asemenea, din comisia cu pricina vor mai face parte doi reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, propuși de consilierul PNL Daniel Negrean, care este și șeful instituției.
Apă mai scumpă
Tot azi (28 iunie), așa cum bihorstiri.ro anunța, plenul CL a aprobat ajustarea tarifelor practicate de Compania de Apă Oradea, cu începere de la 1 iulie, aferente serviciilor de apă/canal. Pentru a vedea cât vom plăti pentru apă potabilă, accesați acest link. Consilierii au fost de acord în unanimitate cu majorarea capitalului social al SC Eurobusiness Parc Oradea SA (firma sub care „operează” Parcul Industrial de pe Șoseaua Borșului), suma în cauză – cash – fiind de 2,23 milioane lei.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0