Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 22, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1454 vizualizari
În urma unor noi zvonuri privind presupusa „răpire” a unui copil în incinta Lotus Center, conducerea centrului comercial a emis vineri seara un comunicat prin care infirmă aceste lucruri. De asemenea, deși nu nominalizează concret, cei de la Lotus lasă să se înțeleagă că la originea rumorilor care aruncă o lumină proastă asupra mall-ului din Nufărul s-ar putea afla concurența din Oradea. Potrivit relatărilor primite de mass-media, „în ultima perioadă, angajaţii din Lotus Center au fost bombardaţi cu telefoane din partea mai multor părinţi speriaţi de zvonuri răutăcioase care circulă în oraş, potrivit cărora, un copil (în unele variante fetiţă, în altele băieţel) s-ar fi pierdut de părinţi în incinta centrului comercial şi ar fi fost furat iar ulterior abandonat într-o baie de la subsol, fiind găsit tuns şi cu hainele schimbate”. Reprezentanții Lotus Center subliniază că și autoritățile locale pot confirma că nu au fost asemenea sesizări sau plângeri (n.b.: nici presa nu a primit de la Poliție informații privind asemenea incidente, nici măcar pe surse).
„Conducerea Lotus Center ţine să dezmintă toate aceste informaţii, care nu au nici un corespondent în realitate, şi face apel la raţiune, întrucât în centrul nostru comercial nu s-a petrecut niciun incident de acest gen”, se mai arată în comunicatul primit. De altfel, există anumite proceduri pe care angajații Lotus le urmează în caz că un copil s-ar pierde de părinţi: „acesta este ajutat prin Agenţii de Pază, personalul de la Biroul de Informaţii, angajaţii unităţilor centrului comercial sau vizitatori ai complexului, făcându-se şi un anunţ pe staţia internă”. De asemenea, centrul comercial este este sub permanentă supraveghere prin sistemul de camere de luat vederi, iar eventualele sunt consemnate într-un registru special. Nu a fost cazul până acum.
Nu este prima dată când asemenea zvonuri legate de Lotus Center încep să circule în rândul orădenilor (și nu numai). „Aceeaşi legendă a fost răspândită anul trecut în mediul online, atât pe reţele de socializare cât şi pe forumuri şi chiar pe bloguri, în alte oraşe din ţară. Scenariul este mereu acelaşi: o mămică s-a întâlnit cu o altă mămică şi i-a povestit că o cunoştinţă a păţit-o: copilul a dispărut într-un mall, iar după căutări acesta a fost găsit abandonat într-o baie, tuns şi cu hainele schimbate”, spun reprezentanții mall-ului din cartierul Nufărul. Conducerea Lotus Center își manifestă „regretul şi indignarea cu privire la faptul că unele persoane rău intenţionate reuşesc atât de uşor să răspândească asemenea zvonuri”.
mart. 21, 2017 2
nov. 11, 2016 0
apr. 24, 2015 0
mart. 06, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0