Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
iun. 21, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1626 vizualizari
Tricolorul Alparea a reuşit a doua promovare în Liga 3 din istoria clubului din Oşorhei. Miercuri, pe o căldură sufocantă, Tricolorul a trecut cu scorul de 1-0 de campioana Ligii 4 din Satu Mare, Someşul Cărăşeu. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ban în minutul 14, la o acţiune rapidă de atac.
Cu o galerie extrem de numeroasă şi gălăgioasă în tribună, cu un rând nou de echipament, galben negru, trimis de sponsorul lui FC Braşov, Temad, Alparea a dominat debutul jocului de la Zalău iar în minutul 12 Ban a centrat pentru o deviere a lui Morna, portarul Cadar reuşind să reţină pe linia porţii. Peste numai două minute Briciu a sprintat pe partea stângă, a centrat de pe linia de fund şi Sorin Ban, venit lansat a reluat cu capul de la 6 metri în stânga portarului marcând unicul gol al partidei.
Pasator la gol, Briciu a ratat o ocazie mare în minutul 29 când, scăpat în lateral stânga a şutat cu sete peste poartă.
Căldura mare, sufocantă, a făcut incredibil de greu jocul pentru ambele echipe. Echipa sătmăreană a dominat steril, a avut iniţiativa în propria jumătate cu acordul alpărenilor şi a beneficiat de mai multe cornere pe care bravul portar Cosmin Puşcău le-a rezolvat cu stăpânire de sine şi curaj la ieşirile pe centrări, altfel bine caluculate. Someşul Cărăşeu nu a avut nicio ocazie de gol pe parcursul celor 90 de minute însă a stat la pândă pentru a da lovitura.
Finalul a fost incendiar şi la propriu şi la figurat pentru că Someşul a lăsat garda jos mizând totul pe atac astfel că Tricolorul a avut şansa clară a unor contraatacuri rarisime. În minutul 80 Fitero a făcut presing în careul advers, a câştigat mingea însă Olariu, singur cu portarul a şutat şi pe lângă acesta şi pe lângă poartă.
În minutul 84 un atac doi vs doi purtat de Morna şi Ardelean, primul avea să şuteze iar Cadar să reţină La faza imediat următoare Ardelean a driblat toată apărarea adversă, a fost faultat clar în careu dar centralul Paul Unimătan a lăsat jocul să continue pentru ca Moisa să şuteze de la 14 metri pe lângă vinclu.
În prelungiri Ardelean a şutat la o palmă de bară apoi şutul său a fost blocat de un fundaş chiar lângă bară Au fost doar câteva din situaţiile de gol pe care Alparea le-a avut în fiecare minut din finalul partidei, încheiată cu o altă ocazie uriaşă când Moisa, Ardelean şi Olariu, cei trei jucători trimişi în teren în partea secundă, şi-au bătut joc de toată apărarea adversă dar şi de ocazia rarisimă. Faza merita prezentată la FAZA ZILEI pentru că cei trei bihoreni aveau în faţă în careul advers trei fundaşi ai Someşului. NICI UN ALT JUCĂTOR nu se afla în JUMĂTATEA DE TEREN A SOMEŞULUI!
A fost o victorie clară a echipe Tricolorul care mai mult ca sigur îşi va schimba numele în FC sau CS Oşorhei.
MINUTUL 91
*La finalul jocului jucătorii au sărbătorit marea promovare pe teren alături de conducere. Jucătorii l-au aruncat pe braţe pe primarul Ioan Pop dar şi pe Ionuţ Gligor (cu acesta a fost ceva mai greu datorită fizicului robust)
*În pauza meciului câţiva dintre membrii celor două galerii foarte numeroase s-au întâlnit într-un super-market aflat la 100 de metri de stadion. Nu au fost incidente, ba dimpotrivă, bihorenii au câştigat clar repriza „gălăgioasă” din magazin, spre stupefacţia angajaţilor, care nu înţelegeau ce se întâmplă. Membrii celor două galerii s-au salutat, au băut o bere în afara stadionului după care s-au pus iarăşi pe strigat în partea secundă iar ravagii au făcut pentru urechile spectatorilor câteva vuvuzele bine amplasate.
*L afinal jucătorii au scandat numele lui Mircea Madar, antrenor schimbat după eşecul din finala Cupei cu Crişul Sântandrei, dar care a fost prezent la meci.
*Jucătorii de la Tricolorul au acuzat clar canicula majoritatea dintre fotbaliştii bihoreni primind cartonaş galben pentru trageri de timp.
*Spectatorii neutri, adică să sălăjenii, printre care şi fostul fundaş cu care Liberty promova în Liga I, Cornaci, remarcau faptul că Alparea a fost echipa mai valoroasă şi mult mai inteligentă dar s-a jucat cu ocaziile pentru că scorul putea fi mult mai clar. „Numărul 3 de la Alparea (n.r. Şerban Pop nu are ce căuta la acest nivel. Este evident un jucător de liga a 2-a spre prima. Mă mir că evoluează aici!”, a spus Cornaci, căruia i s-a explicat apoi că jucătorul cu pricina este fiul primarului Ioan Pop şi că a venit la Tricolorul ca să pună umărul la promovare.
*Patronul echipei Someşul Cărăşeu, este chiar vârful de atac, Bozso Szabolcs iar antrenorul este fundaşul central Iosif Rapoş.
*„Dedic golul mătuşii mele care a decedat în urmă cu două luni la o vârstă incredibil de tânără. Ea m-a ajutat să înving de acolo, din ceruri” ,a spus autorul golului promovării, Sorin Ban
*Este a doua promovare a echipei Tricolorul Alparea după cea din 2006 când alpărenii au promovat avându-i în echipă pe tinerii rebeli de atunci: Cristian Bud, Cătălin Chiş, Laurenţiu Rus, Sergiu Homei, Bogdan Iambor şi alţii. „Dacă se menţinea lotul de atunci şi jucam cu ei în Liga 3 promovam în Liga 2 în primul sezon!”, a spus vicele Ionuţ Gligor.
*”Promovarea a fost ieri. De astăzi toată lumea se pune pe treabă. Un ochi îmi râde unul îmi plânge. Mă bucur pentru promovare dar acum, de azi ne punem la lucru! Este nevoie de infrastructură pentru Liga 3. Avem nevoie de grupe de juniori, avem nevoie de baza nouă, unde lucrările sunt în construcţie. Trevbuie întărit lotul şi aşa mai departe. Liag4 şi barajul sunt un capitol încheiat miercuri. De joi începem un altul”, a spus primarul Ioan Pop, fost jucător, căpitan, antrenor şi preşedinte al echipei, acum fiind preşedinte de onoare al grupării care cel mai sigur va deveni FC Oşorhei grupare care-l va avea ca preşedinte pe Alex Krenek.
*Cosmin Bodea, cunoscutul fost fotbalist, actualmente antrenor, a fost alături de echipa din Alparea pe care ar putea-o prelua cât de curând.
CASETA TEHNICĂ
Tricolorul Alparea – Someşul Cărăşeu 1-0
Stadion: „Municipal” (Zalău – Sălaj)
Marcator: Sorin Ban 14
Alparea: Puşcău – Fitero, Pop, Bulz, Briciu – Ianc (69 Ardelean), Madar, Pereţ (70 Iova) – Ban (76 Olariu), Morna (86 Moisa), Lascu. Antrenor: Călin Suciu.
Cărăşeu: Cadar – R. Rapoş, Sălăgeanu, I. Rapoş, Kolcsey, Domocoş, Negrean, Maxim, Pop, Merce, Bozso.
Observator: Cristian Vasc (Baia Mare)
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0