Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iun. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1740 vizualizari
Lovitură de imagine (și) pentru Ilie Bolojan, primarul reales al Oradiei, cel care, la bilanțul mandatului 2008 – 2012, spunea că în acești ani consilierii locali nu au mai făcut afaceri cu administrația locală. Agenția Națională de Integritate (ANI) a dezvăluit azi (15 iunie) o listă cu aproape 80 de aleși locali și județeni despre care s-a dovedit că se află în stare de incomatibilitate sau de conflict de interese (link). Din păcate pentru Oradea (și pentru USL), pe listă apare și social-democratului Pavel Mercea (foto), șef pe la handbalul județean, despre care inspectorii de integritate spun că a încheiat 38 contracte aferente unor servicii de proiectare, în valoare totală de 7.516.394 lei, încheiate cu Consiliul Local Oradea (al cărui membru a fost din iunie 2008) și cu instituții subordonate acestui for. În opinia ANI, s-a putut ajunge la această situație (și la celelalte prezentate vineri) datorită „lipsei de transparență a procesului decizional pe plan local, coroborată cu nivelul scăzut de acces la informații de interes public al majorității locuitorilor din mediul urban și rural”. Adică taman invers față de ceea ce și-a fixat adminstrația Bolojan încă de la începutul primului mandat. Din fericire pentru primar și pentru USL, Mercea nu se mai regăsește printre noii consilieri social-democrați, dar asta nu șterge păcatele semnalate de ANI. Practic, în ceea ce îl privește pe Pavel Mercea, investigația ANI se referă la faptul că acesta este acționar la firma Proiect Bihor, care, într-adevăr, a întocmit o serie de proiecte tehnice pentru diverse intenții ale Municipalității conduse de PNL și UDMR. Potrivit declarațiilor date de Mercea unui ziar local, urmează ca reclamatul să să dea în judecată ANI, nefiind de acord cu acuzele care i s-au adus.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0