Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iun. 13, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 998 vizualizari
Program muzical incitant în cadrul ediției din acest an a Serbărilor Cetății de la Oradea. Evenimentul, devenit tradițional de câțiva ani, va avea loc în zilele de 6, 7 și 8 iulie în șanțul Cetății și le va oferi participanților posibilitatea să revadă câteva nume mari ale rock-ului autohton. Chiar foarte autohton, căci printre cei care vor urca pe scenă bse numără și trupa orădeană Celelalte Cuvinte, care, culmea, apare foarte rar în fața publicului din orașul de origine. Nu din vina artistului! Călin Pop și amicii lui vor evolua în prima seară a Serbărilor Cetății, potrivit organizatorilor, atunci când vor mai putea fi urmărite recitaluri Noris, Sanctuar și Reverse Nation. Pentru sâmbătă, 7 iulie, show-urile vor fi mai mult de altă natură: Cavalerii de Terra Medieș (Sighișoara), cimpoieri de la Debrecen și Emeric Imre sunt vedetele anunțate, iar duminică, orădenii prezenți la Cetate vor avea parte de Alexandrina Chelu și de Ad Hoc. De asemenea, capul de afiș al finalului de weekend „medieval” va fi formația Compact, care va reveni la Oradea pentru a doua oară în acest an.
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0