Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iun. 11, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 979 vizualizari
Franţa şi Anglia au remizat, scor 1-1, în marele derby al Grupei D de la Euro 2012. Pe Donbass Arena, din Doneţk, destul de gol pentru un astfel de meci, cu atâtea vedete, marile rivale de la Campionatul European, au jucat tactic perfect sacrificând mult din spectacol.
Francezii au avut iniţiativa în debut dar ocazia cea mai mare au irosit-o englezii. În minutul 15: Young a pasat excelent pentru Milner, printre fundaşii francezi, mijlocaşul l-a driblat pe Lloris, dar a şutat inexplicabil în plasa laterală!
Avea să fie 1-0 pentru Anglia în minutul 30 şi tot contrar cursului de joc. Gerrard a centrat bine din lovitura libera iar Lescott a reluat simplu, din 6 metri, profitând de o dublă gafă a francezilor Lloris şi Diarra.
Doar cinci minute mai târziu Diarra a ratat egalarea, Joe Hart reuşind o intervenţie superbă dar cu o bună doză de noroc. Şi ratările s-au răzbunat. După numai cinci minute Nasri a restabilit egalitatea pe tabela cu un şut excelent, din afara careului, cu concursul portarului englez: 1-1.
Plictiseală maximă în repriza secundă când Anglia a stat la cutie preferând să lovească pe contre. Scorul a mulţumit ambele echipe care au preferat să nu se atace între ele, jucătorii privind cum pasau adversarii, nestingheriţi în special în prelungiri.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0