Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2570 vizualizari
Un număr de 176 de persoane sunt cercetate de organele abilitate într-un dosar amplu de credite false. Potrivit informațiilor vehiculate de Antena 3, mai multe bănci (chiar și instituții bancare de renume) din Municipiul Oradea ar fi acordat aceste împrumuturi pe baza unor acte false. Se pare că cei 176 de clienți-escroci sunt judecați acum pentru păgubirea cu un total de peste 1,7 milioane euro a băncilor creditoare.
UPDATE – Potrivit procurorilor care anchetează cazul de credite false, este vorba despre o grupare condusă de 6 indivizi. Aceștia racolau oameni dispuși să se prezinte cu acte false la bănci în vederea obținerii de împrumuturi. Intermediarii în cauză primeau și ei o parte din sumele luate drept credit, dar partea leului ajungea la cei 6 coordonatori ai acestei fraude. Se pare că sunt 210 cercetați în acest dosar, iar pentru a încerca recuperarea prejudiciului (de aproape 2 milioane euro) au fost puse sechestre asiguratorii pe bunurile celor implicați.
Ce spune Direcția Națională Anticorupție
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor
ŞTEFAN ADRIAN MUGUREL, asociat şi administrator al SC LEOLETA COMIMPEX SRL Oradea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– iniţiere sau constituire de grup infracţional organizat,
– instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave,
– înşelăciune,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată şi
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
CĂLĂCEAN CONSTANTIN NICOLAE, CONDRATOV SEBASTIAN DANIEL, SIM REMUS VIOREL în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– aderare la grup infracţional organizat,
– înşelăciune,
– uz de fals şi
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
COZMA CRISTIAN în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– aderare la grup infracţional organizat,
– înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave,
– uz de fals şi
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
MOŞINCAT CĂTĂLIN MARIUS în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– aderare la grup infracţional organizat,
– înşelăciune,
– uz de fals şi
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
ALBULESCU CARMEN TIBERIA, asociat şi administrator al SC LEOLETA COMIMPEX SRL Oradea, FONAI VOICHIŢA, contabil autorizat, BOHUŞ DUMITRU, administrator al SC VADASTRA COMEXIM SRL Oradea, BONACI MAGDA SILVANA, administrator al SC CASA DE EDITURĂ ŞI PRESĂ FOGET 2006 SRL Salonta, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni: complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
SZAKACS ATTILA ZSOLT, administrator al SC SESA TAXI SRL Oradea, BONACI SEBASTIAN, administrator al SC SEBOS SRL Oradea, CIUCIU IACOB CORNEL, administrator al SC IACODOR CONSTRUCT SRL Ineu, TULKOS ROMEO EMERIC, administrator al SC CALCUL GRUP SRL Oradea, GORDAN LIVIA, administrator şi contabil al SC ADRESIMO COM SRL Oradea, SUCIU IONUŢ COSMIN, administrator al SC IONUŢDAN SRL Sânmartin, JURGE DUMITRU IOAN, administrator al SC PAN INTERNATIONAL CONSTRUCT SRL, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni: complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată,
PANTEA ELVIRA VIOLETA, administrator al SC AGROL GROUPE IMPORT EXPORT SRL Oradea, APOSTOL CORNEL, director economic al aceleiaşi societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la înşelăciune, în formă continuată,
Persoane care au contractat credite bancare:
MAJOR MAGDA, FILIMON OVIDIU, FORIS SANDOR-SEBASTIAN, OTVOS MARIUS-SANDOR, FILIMON MIRCEA-ADRIAN, SIM ROMULUS-EUGEN, FILIMON GYONGYI-EVA, SĂLĂJAN SORIN REMUS, DEMIAN CLAUDIA MIRELA, SUNIOGH VIORICA, SZIKI ISTVAN, BANYAI JANOS-ATTILA, TOIE CRINA-FLORICA, IAMBOR MARCEL, IVAN LEONTIN ADRIAN, FARKAS MONICA, GULACSI FRANCISC, LINGURAR SEVER-FLORIN, TRIFA CRISTIAN-PETRU, LUCA MARIANA, SCHNEIDER RICHARD, GHIMAN ROMULUS-FLORIN, ARGYILAN MARIUS-IONUŢ, SĂRĂTOC ROMEO-CRISTIAN, SUNIOGH GABOR CRISTIAN-ADRIAN, UVEGHEŞ HORAŢIU CIPRIAN, COSTIN CĂTĂLIN SEVER, MERCA MARIUS COSMIN, ŞTEFAN NICOLETA MIRELA, MERCA DOREL PETRU, BUZA AURELIAN-IOSIF, PETRAŞ ROBERT, SABĂU ROMULUS-ALEXANDRU, OTVOS CSABA, GHEŢEA LAVINIA MARCELA, MADAR NORBERT KAROLY, MARTIN CLAUDIU GABRIEL, OTVOŞ RENATA RAMONA, GHIMAN REMUS PAUL, SĂLĂGEAN CRISTIAN VIOREL, TIRITEU DORIN, BUDA MARIA, BÂRDA NICOLAE-MARIUS, BUNGĂU EUGENIA-IULIANA, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– înşelăciune,
– uz de fals şi
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
Persoane care au contractat credite bancare:
ONACA DANA FLORICA, MAGHIAR SPERANŢA ADINA, ŞULE MARCEL, TRIF ADRIAN-VIOREL, SARCA RĂZVAN-MARCEL, TOBIAS LEVENTE IOSIF, FLESER ALEXANDRU, ŞUTEU GHEORGHE, LUCA FLORINA, ROTAR MARIUS-IONUŢ, RAŢ FLORIN, ADORJAN PETRU-ALEXANDRU, DACIN GEORGE-ADRIAN, DOBAI ALEXANDRU-CORNEL, DULĂU CIPRIAN-FLORIAN, GLIGOR PAUL, HEVESI IULIAN-MARIUS, HOMOKI ŞTEFAN-LEVENTE, HORGA DUMITRU-OCTAVIAN, IANC ALIN-LIVIU, TANC DIANA, TEAHA BOGDAN-MIHAI, TONKO CRISTINA-EVA, VIDICAN ROMULUS-ALEX, VIDICAN TEODOR-VLAD, ARHIP GEORGE CONSTANTIN, AROBOAIE DUMITRU, KOTE LADISLAU, FARCAŞ PAUL, HERDEAN LIVIA, COPIL PETRU MARIUS, SZEKELY EUGEN, IONAŞ ALEXANDRU, BUCUREAN IONUŢ-FLORIN, BUTA ANDREEA ILONA, MĂNĂILĂ COSMIN-EUGEN, SASU SEXTIL RAUL, BELTEGHI CĂLIN IOAN, POPA MIHAI-EUGEN, BRINDEA CĂLIN IOAN, STRUCZ LASZLO ATTILA, COPIL DORIN PAVEL, ILEA GEORGE-IOSIF, MATEŞAN BOGDAN, OROS BOGDAN-IOSIF, MELINTE ANDRADA-IOANA, NEMCEA FLORIAN, ONCIU ADRIAN-ALEXANDRU, ROMOCIA FLAVIU, GALEA RĂZVAN, CRĂCIUNEA FLORIN MARIAN, ŞTIOLE LAVINIA DORA, UVEGHES BOGDAN-DACIAN, ABRUDAN IONEL, FARC GABRIELA, PAUL FRANCISC-SEBASTIAN, SABĂU DANIEL, SABĂU RAMONA-CLAUDIA, TUDORICĂ LAURA-IOANA, SCORŢARI ILIE CONSTANTIN, OROS RAUL ADRIAN, CADAR CĂLIN IOAN, NAGHI FLAVIU GAVRIL, NAGHI FLORIN-LAVINIU, MECHEREŞ COSMIN-MIRCEA, GABOR CORNEL LUCIAN, NAGY BENIAMIN-FRANCISC, CSEFAN LORAND-JOZSEF, BOOR ARMAND, BOROŞ ADRIAN-FLORIAN, PURDA MARIUS-FLORIN, MERAI TAMAS-ALEXANDRU, PODILĂ GEORGE-MARCEL, ŢÎRTEA MARIUS-CRISTIAN, SABĂU IONUŢ-RADU, CHELEMEN CĂTĂLINA DOINA, CORLACIU NICOLAE, MAN ANDREEA, VARGA SILVESTER, SFÂRLEA FLORIN-SERGIU, TOMA CĂLIN-SEBASTIAN, MĂDĂRAŞ ALINA-MALVINA, COTRĂU CASIAN-COSMIN, JUDEA DANIEL-ADRIAN, PAUL FRANCISC, PAUL MARIANA-OLGA, JURCĂ CSABA, ANTAL CĂLIN, BERDEA IOANA-ALINA, BODNAR TIBOR, RIF RĂZVAN-REMUS, ROTAR MĂDĂLINA-FLORINA, SOBIESCHI FLORIN-ALEXANDRU, VID DANIEL, SCURT RADU GHEORGHE, SCURT IOAN ALEXANDRU, STAN DORIN MARIUS, ŢIGAN COSMIN CLAUDIU, CURPAŞ IOANA RAMONA, POP CONSTANTIN FLORIN, POP FLORIN RADU, SABĂU IOAN FLORIN, CHIŞBORA MARIUS, CIOBÎCĂ CĂLIN-CLAUDIU, KISS RODICA, KIS LEHEL AKOS, HADADE GEORGE DANIEL, STĂNILĂ ELISEI ANDREI, GAL GRAŢIAN ROMEO, UIVAROŞAN AURELIA MARIA, BALLA CRISTIAN ADRIAN, DRAGOŞ PETRU-CRISTIAN, PURDA NICOLAE PETRU, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– înşelăciune,
– uz de fals şi
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2004–2007, inculpatul Ştefan Adrian Mugurel a constituit un grup infracţional organizat în scopul de a obţine în mod ilegal sume semnificative de bani, prin determinarea unui număr de 210 persoane (din care 157 au fost trimise în judecată) să contracteze credite bancare (facilitatea de descoperire de cont denumită overdraft) pe baza unor acte false care atestau în mod nereal calitatea acestora de angajaţi ai unor societăţi comerciale şi faptul că obţineau venituri salariale.
În această modalitate, unităţile din judeţul Bihor aparţinând ROMEXTERRA BANK ROMÂNIA, BRD–Groupe Societe Generale, VOLKSBANK ROMÂNIA, RAIFFEISEN BANK ROMÂNIA, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, ALPHA BANK ROMÂNIA şi PIRAEUS BANK ROMÂNIA au fost prejudiciate cu suma de 1.784.600 euro, sumă cu care acestea s-au constituit parte civilă în procesul penal.
La acest grup au aderat inculpaţii Călăcean Constantin Nicolae, Cozma Cristian, Condratov Sebastian Daniel, Sim Remus Viorel şi Moşincat Cătălin Marius care aveau rolul de a identifica persoane dispuse să încheie astfel de contracte bancare, urmând ca banii astfel obţinuţi să fie remişi inculpatului Ştefan Adrian Mugurel iar membrii grupului şi „beneficiarii” contractelor erau recompensaţi cu diverse sume de bani cu titlu de „comision”.
Actele doveditoare ale calităţii de angajat erau întocmite în fals de inculpaţii Albulescu Carmen Tiberia, Fonai Voichiţa, Bohuş Dumitru, Bonaci Magda Silvana, Szakacs Attila Zsolt, Bonaci Sebastian, Ciuciu Iacob Cornel, Tulkos Romeo Emeric, Gordan Livia, Suciu Ionuţ Cosmin, Jurge Dumitru Ioan, Pantea Elvira Violeta, Apostol Cornel, în calitate de reprezentanţi legali ai mai multor societăţi comerciale, în condiţiile în care persoanele respective nu au desfăşurat niciodată vreo activitate lucrativă la societate şi nu au primit niciodată salariile menţionate în documentele folosite la contractarea creditelor. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.
mart. 13, 2017 0
dec. 19, 2014 0
oct. 17, 2014 0
ian. 23, 2013 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0