Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1734 vizualizari
„Îți mulțumesc, prietene!” – așa i se adresa Radu Țîrle în luna mai 2008, la Casa de Cultură a Sindicatelor, lui Ilie Bolojan, în fața sălii pline cu liberali. Nimeni nu își imagina că următoarea campanie electirală locală îi va găsi pe cei doi în tabere diferite și la cuțite (politice). Ultima conferință de presă a PDL Bihor din această campanie electorală nu s-a asemănat deloc cu cea a USL. În timp ce principalii candidați social-liberali (Cornel Popa și Ilie Bolojan) s-au limitat la a face un rezumat al campaniei și la a îndemna cetățenii să iasă la vot în număr cât mai mare, pedeliștii au recurs la atac la adresa primarului în funcție al Municipiului Oradea. Mihai Groza s-a legat de CET și de tramvaie, iar Radu Țîrle de Aeroport. Temă recurentă și cea a aerogării, în care candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor îl introduce și pe Bolojan, cel care, cu câteva zile în urmă, declara că managementul Aeroportului din Oradea „a fost prost”. Adică liberalul consideră că acesta este motivul pentru care a rămas neinteresant pentru operatorii de curse aeriene.
Pe Bolojan nu l-a interesat niciodată
Extrem de supărat pentru aceste critici pe care le consideră nefondate, Țîrle a declarat că „oamenii ăștia nu înțeleg că Aeroportul nu e stație de autobuz”. În ceea ce privește tarife, amintite de USL, Radu Țîrle afirmă că există o hotărâre din 2011 a Ministerului Transporturilor (în acord cu o Directiva europeană) care reglementează în mod clar ce tarife se pot practica și ce fel de subvenții pot fi acordate. Potrivit celor prezentate de fostul președinte al CJ Bihor, Aeroportul din Oradea nu poate oferi reduceri de tarif decât în cazul celor de aterizare. Oradea practică acum un tarif de 7 euro/aterizare. „Îmi pare foarte rău, dar domnul primar Bolojan este într-o mare eroare”, a spus Radu Țîrle, cotind subiectul spre partea în care îl acuză pe liberal că, nu numai că nu îl interesează în mod real de aerogara orădeană, dar că a mai și faultat dezvoltarea acestui obiectiv în perioada în care a fost prefect și secretar general al Guvernului Tăriceanu. „În data de 3 octombrie 2006, pe vremea când (Bolojan) era prefect, Consiliul Județean a inițiat o hotărâre de Guvern pe care domnul Bolojan n-a vrut să o semneze. În acești 4 ani, am semnat zeci de hotărâri de Guvern pentru absolut toată lumea…S-a revenit, din partea Aeroportului, în data de 28 iunie 2007, când deja secretar general al Guvernului era domnul Bolojan. Ori, scuzați-mă, dar să-ți vină un HG din județul tău, tu secretar general al Guvernului, care aveai pârghii, erau bani. Să nu uităm că erau ani cu bani mulți. Domnul Bolojan nu a semnat sau nu a promovat, nu a susținut acest proiect de HG”, spune Radu Țîrle. Candidatul PDL consideră că dacă, atunci, se primeau banii, astăzi Aeroportul din Oradea avea și o pistă modernizată. Tot pentru a răspunde unor afirmații făcute la conferința de presă a USL, când Ilie Bolojan a declarat că neprimirea banilor pentru aeroport s-ar putea datora și faptului că proiectul depus „nu este atât de perfect” precum a fost prezentat, fostul șef al CJ a arătat presei punctajele de evaluare, toate fiind peste 90 (din maximum 100). „Este o jignire la adresa atâtor instituții care au lucrat” la proiect, a precizat Radu Țîrle cu referire la Iptana și Search Corporation, cele două firme mari care au întocmit diversele proiecte tehnice care au stat la baza dosarului depus la Ministerul Transporturilor.
Bolojan și Cartierul Kiss
Dar fostul prefect Ilie Bolojan (actual primar în funcție și candidat USL pentru un nou mandat) nu a fost atacat de PDL doar din cauza neimplicării în rezolvarea modernizării aeroportului. Edilului liberal i se cere public să răspundă și la întrebarea: „De ce nu a blocat proiectul Cartierului Luceafărul?” (cel meșterit de fostul președinte al CJ, Kiss Alexandru (UDMR) și de omul de afaceri Beniamin Rus. Este vorba despre planurile legate de construirea a mii de apartamente sociale pe Calea Aradului. „Și un copil își putea da seama că e utopic acest proiect, este un tun imobiliar. Domnul Bolojan era prefect la vremea aceea. De ce nu a blocat hotărârea? De ce nu i-a dat aviz de nelegalitate, știind că n-au cum să facă acești oameni 10.000 de apartamente sociale în 4 ani de zile?”, a întrebat ieri Radu Țîrle. Invocând rechizitoriul întocmit de cei de la Crimă Organizată, candidatul PDL vorbește despre o pagubă de 17 milioane euro în dauna județului Bihor, „exact cât ne trebuie pentru o nouă pistă (de aeroport)”. Adică, pe lângă criticile că nu susține dezvoltarea și modernizarea aerogării, Ilie Bolojan este arătat cu degetul și pentru că „nu-l interesează (n.b.: ca prefect) că pleacă din patrimoniul județului 12 hectare de teren”. Ca și comparație, Țîrle a precizat joi că, în mandatul lui de președinte al CJ, nu a dat nicun metru pătrat de teren nimănu. Cu excepția celui dat pentru Universitatea din Oradea (pentru campus) și celui pentru construirea noului sediu al Ambulanței. „L-am dat (terenul), puteam să-l valorificăm. Dar Consiliul Județean nu este agenție imobiliară, ci este instituție publică cu atribuții foarte clare de coordonare, de monitorizare, de susținere a autorităților locale și a instituțiilor statului”, a mai declarat Radu Țîrle.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0