Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 07, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1215 vizualizari
Președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang (foto), a reapărut azi în fața jurnaliștilor orădeni, în premieră de la demisia de la cârma Ministerului Educației (n.b.: de atunci, liderul pesedist nu a mai organizat conferințe de presă și a putut fi văzut, în afară de deplasările de campanie, doar la instalarea prefectului Claudiu Pop). Co-președintele USL Bihor a îndemnat oamenii să iasă la vot și a luat la țintă guvernele Boc și Ungureanu, respectiv pe Traian Băsescu și PDL. Mang spune că își dă seama din drumurile pe care le-a făcut prin județ în cadrul campaniei electorale că „PDL nu-și schimbă năravul”, că „oamenii știu asta” și că USL se luptă cu un „PDL care nu realizează că populația nu-l mai dorește”. Senatorul orădean a făcut o pledoarie în favoarea Guvernului Ponta, etalând câteva dintre lucrurile pe care acesta le-a făcut deja de la instalare: recuperările salariale valabile de la 1 iunie, stoparea impozitării pensiilor mici și redeschiderea de școli și spitale. Precum aliatul său, senatorul PNL Cornel Popa, Ioan Mang se arată și el convins că USL va câștiga localele în Bihor, dar consideră că este important și procentul. Sperând într-o „prezență masivă” la vot, președintele PSD Bihor vrea să dea „o lecție lui Băsescu și acoliților lui”. De asemenea, în război cu PDL (numit partid al primarilor), Mang a declarat că intenția social-liberalilor este de a-i „detrona pe pedeliști de la cât mai multe primării”. Pentru ca acest deziderat să se împlinească, co-președintele social-democrat al USL Bihor mizează pe o mobilizare bună a celor două partide și acolo unde PSD și PNL candidează separat. „Să arătăm pedeliștilor care este ușa de ieșire din viața politică”, a mai spus Ioan Mang la finalul unei campanii electorale pe care o descrie drept „cea mai dură din 1990 încoace”.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0