Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 30, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1684 vizualizari
Intenție lăudabilă a USL pentru cazul în care Ilie Bolojan câștigă alegerile din 10 iunie. Cetățenii mai nevoiași ai Oradiei sau cei evacuați din imobilele retrocedate ar putea avea la dispoziție locuințe ieftine construite de Municipalitate. Intenția de a face astfel de investiții se regăsește în paragrafele din strategia lui Ilie Bolojan pentru periooada 2012 – 2016, la capitolul Programe sociale. Miercuri (30 mai), în prezența președintelui interimar al PSD Oradea, Ovidiu Mureșan, șeful actual al Primăriei a declarat că își dorește ca administrația locală să devină „un jucător pe piața imobiliară” și să construiască locuințe ieftine pe care să le poată închiria sau vinde celor care nu dispun de resurse financiare bogate. Bolojan spune că au fost deja depistate mai multe amplasamente pe care s-ar putea clădi asemenea locuințe în regim de parteneriat și consideră că astfel de proiecte ar fi de dorit și în condițiile în care, în ultimii 4 ani, în Oradea nu s-au construit locuințe ANL (spre deosebire de satul Mișca din Comuna Chișlaz sau de comuna Șimian). De asemenea, se dorește înființarea unui Centru pentru vârstnici susținut exclusiv din bugetul local, gândul fiind direcționat spre cei 50.000 de pensionari pe care îi găzduiește orașul.
Deja vu
Referitor la ideea de a realiza locuințe ieftine pentru cei care au nevoie, trebuie reamintit că Primăria Oradea nu este prima instituție bihoreană care avansează o asemenea intenție. Actualul cartier Luceafărul de pe Calea Aradului, dezvoltat de controversatul Beniamin Rus, a apărut în urma unei înțelegeri cel puțin dubioase între firma acestuia și Consiliul Județean Bihor. Fostul președinte al CJ, Kiss Alexandru, a fost cel care, încă din 2005, vorbea despre un cartier de apartamente ieftine pentru tineri, însă proiectul s-a transformat într-o afacere imobiliară cu apartamente de lux vândute la prețuri pe care nu mulți bihoreni de rând le pot accepta. De altfel, fostul lider al CJ, Radu Țîrle, a și denunțat proiectul ca fiind un tun imobiliar.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0