Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
mai 29, 2012 Andrei Şandor Actualitate 4 1606 vizualizari
Mai toți pretendenții la funcția de primar al Municipiului Oradea vor încerca să convingă studenții (și în general tinerii) că merită să fie votați în data de 10 iunie. În organizarea Asociației Eco Planning, la Casa de Cultură a Sindicatelor, marțea viitoare, dezbaterea „Oradea 2020” îi va aduce sub același acoperiș pe aproape toți candidații la șefia administrației locale. Doar Gheorghe Frenț, candidatul Partidului Poporului Dan Diaconescu nu va semna condica de prezență, potrivit lui Dan Dragoș, unul dintre organizatorii evenimentului preelectoral de miercuri. Temele care vor provoca politicienii care vor să devină primar sunt: rolul Universităţii în cadrul Municipiului Oradea, viaţa culturală studenţească, studenţii – resursă umană, dezvoltarea locală şi regională prin prisma Universităţii, respectiv cercetare şi invovare – piloni ai dezvoltării sustenabile. Dezbaterea este programată să aibă loc în data de 5 iunie (după mai multe schimbări de oră și reprogramări), de la ora 14:30 și s-ar putea să fie una cu scântei. Marți (29 mai), liderul tineretului din PDL Bihor a atras atenția că studenții de la Universitatea din Oradea sunt extrem de nemulțumiți de faptul că trebuie să plătească pentru locurile de parcare din zona campusului și a facultăților din oraș, criticându-l pe primarul Ilie Bolojan pentru instaurarea sistemului de locuri de parcare cu plată (link). Chiar dacă acesta nu este un subiect propus de organizatorii dezbaterii, nu este exclus ca discuțiile să se refere și la asemenea teme.
mai 05, 2016 0
apr. 07, 2013 0
oct. 20, 2012 0
mai 10, 2012 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Bolojan v-a primi votul meu , datorita lui accesul spre universitate este mult mai bun . Sper ca in urmatorul mandat sa continue tot asa .
PDL`ul poate sa se bata,sa se zbata si sa se dea ce ceasul mortii ca sa obtina voturile studentilor pentru ca NU LE VA PRIMII !!! Studentii municipiului Oradea sunt niste studenti buni,performanti,capabili si inteligenti…pe cale logica de consecinta,cand va venii vremea sa mearga la vot si sa puna stampila pe unul din partide,sigur tusul nu va fi pe PDL.Si asta pentru ca tinerii studenti vad TOATE realizarile din acest oras facut sub mandatul domnului BOLOJAN si sunt constienti ca,orasul se va dezvolta in continuare la intensitate maxima sub conducerea edilului ILIE BOLOJAN,si odata cu aceasta si viitorul lor in profesiile care si le-au ales !!!
Of hai mai, daca ai masina cu siguranta ai si 2 lei sa platesc parcare pentru 2 ore….nici eu nu cred ca pdl va primi voturi multe din partea studentilor sincer, dar iarasi tot ce se poate.Bolojan a fost si va fi un primar bun.Realizarile lui se vad pe toate planurile.Ma distreaza ca lumea il acuza de multe lucruri, dar se mai uita ca nu e perfect.Hai Bolo!
Degeaba se bat candidatii pe voturile studentilor pentru ca ei n-or sa mearga la vot. Pe ei ii preocupa faptul ca nu se descurca cu banii, nu au perspectiva, n-au job-uri din cauza ca guvernarea PDL nu le-a dat nicio sansa