Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 03, 2012 Florin Coman Actualitate, Sănătate 0 1364 vizualizari
Fostul director al Spitalului Judeţean Oradea, dr. Carmen Pantiş şi actualul manager, dr. Gheorghe Carp, au prezentat astăzi (3 mai) proiectul de informatizare a sistemului sanitar din Staţionar I al Spitalului Judeţean Oradea. Rapoartele medicale sunt informatizate, iar ca noutate absolută, pacienţii au dosare electronice pe care le pot accesa, şi în care pot fi stocate informaţii complete, chiar dacă ei au apelat la mai mulţi furnizori de servicii medicale. După cum s-a explicat în cadrul evenimentului desfășurat joi la restaurantul Grand Palace, pentru ca un medic să aibă acces la dosar, pacientul trebuie să-şi dea acordul. Dosarul este util şi pentru că se poate urmări evoluţia unui pacient în timp, în special când este vorba despre bolnavi cronici. În plus, pacienţii au la dispoziţie şi posibilitatea de a accesa informaţii publice şi pot consulta şi un dicţionar medical. În ce priveşte personalul medical, sistemul le este de ajutor atât pentru că va exista un generator de rapoarte pentru manageri cât şi pentru că va fi un generator pentru rapoartele CAS.
Trebuie menționat că informatizarea de acest gen nu este o premieră în Oradea. Prima dată, acest lucru s-a întâmplat în perioada 2005 – 2006, la Spitalul Municipal „dr. Gavril Curteanu”, unde manager era dr. Gheorghe Carp. Pe atunci informatizarea s-a realizat din venituri proprii. Prezent și el la eveniment, managerul actual al Spitalului Județean, dr. Carp a ţinut să specifice că proiectul prezentat azi, nu este cel de care ar fi nevoie în 2012. „Acest proiect este ca şi cum am avea o haină cu o mânecă, din moment ce spitalul are două staţionare. Studiul de fezabilitate nu a fost făcut de oameni cu viziune. Când faci un proiect trebuie să priveşti în faţă, nu în urmă”, spune fostul viceprimar al Municipiului Oradea. „Se ştia din 2008 că spitalele se vor unifica. Ceea ce s-a întâmplat este un pas, dar este un pas care ne dă un semnal ca mai avem de lucru”, a mai spus managerul de la Județean, adăugând că deja se fac negocieri şi pentru Maternitate. Atât Carmen Pantiş cât şi Gheorghe Carp au ţinut să sublinieze contribuţia Municipalităţii la acest proiect, Primăria fiind cea care a facilitat un împrumut pentru spital.
[nggallery id=884]
iul. 08, 2024 0
dec. 11, 2023 0
iun. 12, 2023 0
iun. 10, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0