Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
apr. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1063 vizualizari
De parcă nu ar avea destul de furcă cu vandalii care se cred forțoși după ce beau o bere fără alcool și care distrug cu zecile coșurile de gunoi și mobilierul urban, Primăria Oradea anunță măsuri de prevenire a (în)călcării grosolane a spațiilor verzi din municipiu. Vineri, Biroul de Presă al administrației locale a informat că au fost constatate aspecte de „neglijenţă privind grija faţă de zonele verzi proaspăt amenajate” din partea unor cetățeni. Este vorba despre spaţii însămânţate cu gazon, peste care s-a călcat fără milă, iar Direcţia Tehnică a luat măsura împrejmuirii cu stâlpişori şi lanţ a acestor zone. Cu toate că este puțin probabil ca acești stâlpișori să împiedice necivilizații, este bine de știut că zonele de care Municipalitatea s-a ocupat în luna aprilie sunt: în Piaţa Cetăţii – lângă Blocul Cicero şi pe str. Sucevei – colţ cu Piaţa Cetăţii. În total au fost montate împrejmuiri cu lanț de aproximativ 100 metri liniari. Conform Biroului de Presă al Primăriei, au și fost reparate îmrejmuirile distruse pe strada Cazaban (zona Sala Sporturilor) şi pe strada Meşteşugarilor – colţ cu Lăpuşului. Orădenii sunt avertizați că, imediat după data de 1 mai, vor mai fi și alte spații îngrădite: în zona de pe malul Crişului (Piaţa Independenţei) şi zona de pe str. Dimitrie Cantemir (la statuie).
mart. 06, 2017 0
feb. 06, 2017 0
nov. 11, 2016 0
iul. 26, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0