Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 25, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1743 vizualizari
FC Bihor a reuşit din nou o victorie în liga secundă, în deplasarea facilă de la Deva unde echipa lui Ghiţ a zburdat.
Aşa cum era de aşteptat FC Bihor a reuşit să izbândească în disputa de la Deva, în faţa unei echipe mai mult decât modeste. În minutul 11 se marcaseră deja trei goluri. Orădenii au marcat primii la prima acţiune de poartă. Coroian a şutat de la distanţă, de la aproape 30 de metri iar balonul a poposit în plasa porţii lui Dzelme. La o fază fixă, mingea a ajuns la Coroian, acesta a retrimis în careu iar Petrache a marcat golul doi cu un şut din careul mic.
Din păcate Popescu a continuat să manifeste aceeaşi nesiguranţă crasă dar a fost păstrat între buturi. Jawad a fost pe fază la o minge respinsă aiurea de Popescu şi a marcat din trei metri: 1-2.
Dacă au marcat la prima fază a reprizei orădenii au făcut-o şi la ultima. Bic a trimis în bară, mingea l-a lovit în spate pe portarul gazdelor şi a intrat în poartă: 1-3. Introdus în teren după pauză Birtalan a repetat isprava din meciul cu Chindia şi a marcat cu un şut de la marginea careului după o fază construită de Florean: 1-4.
CASETA TEHNICĂ
Mureşul Deva – FC Bihor 1-4 (1-3)
Au marcat: Jawad 11/Coroian 2, Petrache 7, Bic 45, Birtalan 68
Mureşul Deva: Dzelme – Al. Petresc, Ambruş, Geacă, Lia – Al. Niculae, G. Apostol, Al. Dan, C. Ungur (50 Dutciuc) – Stan (63 Ciparidis), Jawad (70 Cârstoiu). Antrenor: Romulus Gabor
FC Bihor: Popescu – Zanardini, Coroian, Lupu, S. Oltean – Petrache, Selagea, Sorian, Şulea (63 Birtalan) – Bic, Florean. Antrenor: Gheorghe Ghiţ
Arbitri: Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş ) – Cătălin Haramuz (Resiţa) şi Bogdan Dragoş (Făgăraş)
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0