Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Eveniment 0 1286 vizualizari
Dumitru Cora, deținutul în vârstă de 36 de ani care a evadat în 11 aprilie de la un punct de lucru al Penitenciarului din Oradea, a fost prins marți (17 aprilie), cu puțin înainte de ora 19:30. Bărbatul se află la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor și este supus unui interogatoriu, urmând ca apoi să fie depus în arest. Inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ, spune că evadatul a fost oprit în trafic, pe raza comunei Drăgești, de către un echipaj al Poliției Rutiere care efectua un control de rutină. Cora se afla la volanul unui autovehicul Dacia 1310 înmatriculat în Timiș, despre care polițiștii spun că era furat și și-a dat un alt nume oamenilor legii. Aceștia l-au verificat în baza de date, dar nu l-au găsit, urmând ca, în foarte scurt timp, să-și dea seama că persoana de la volan este tocmai cel pe care topate forțele de ordine din Bihor îl caută de o săptămână. Insp. pr. Dinu spune că urmează să se stabilească cum și de unde a fost furat autoturismul. De asemenea, Dumitru Cora nu a opus rezistență în momentul în care polițiștii l-au identificat. Marți seara, în fața sediului IPJ, deținutul (foto) nu a vrut să le spună jurnaliștilor care au fost motivele pentru care a evadat (având la el un topor cu care lucra în contul Primăriei Oradea la salubrizarea zonei de picnic de la Silvaș – link). Urmează cel mai probabil ca bărbatului să i se adauge până la 2 ani de pușcărie în plus față de ceea ce mai avea de executat. Cora era încarcerat pentru furt calificat și putea să fie eliberat condiționat în septembrie 2012.
[nggallery id=839]
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0