Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 17, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1191 vizualizari
Bucuria sărbătorilor pascale a fost întunecată și de câteva accidente petrecute în județul Bihor. Din fericire, niciunul dintre ele nu s-a soldat cu victime.
Primul accident care a atras atenția polițiștilor a avut loc vineri, în jurul orei 10.00, pe strada Atelierelor din Oradea. Un bihorean de 38 de ani nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga. Astfel, a fost acroşat lateral de un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, condus regulamentar din sens opus de orădeanul L.I., de 36 de ani. În urma impactului, L.I., conducătorul celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare.
Următorul accident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 12.30, pe drumul comunal 72, în localitatea bihoreană Cheresig. Localnicul S.G., de 32 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a căzut pe carosabil şi a fost acroşat de un autoturism. Din fericire s- ales doar cu leziuni ușoare.
Tot sâmbătă, în jurul orei 16.30, pe D.N. 79, în afara localităţii bihorene Gepiu, orădeanul N.C., de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum (carosabil umed, ploaie).Vehiculul a derapat, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare.
În urma accidentului rutier, doi copii de patru, respectiv 11 ani, din Oradea, pasageri în autoturism, au suferit leziuni uşoare.
apr. 13, 2017 0
mai 05, 2013 1
aug. 10, 2011 1
iul. 19, 2011 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0