Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2304 vizualizari
După o colaborare foarte bună cu firma Fresenius Nephrocare România, datând din 2006, Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a obținut acceptul Consiliului Local Oradea în privința atribuirii către societatea comercială a unei suprafețe de teren de peste 200 mp situată în curtea unității din Rogerius. Scopul este construirea unei clădiri cu 3 nivele, dintre care unul va însemna extinderea Centrului de Dializă existent, necesitatea acestei operațiuni fiind explicată prin numărul crescând de persoane care necesită un asemenea tratament. Aleșii orădenilor au aprobat în ședința extraordinară de săptămâna trecută noua asociere. Conform deciziei legislativului local, urmează ca firma Fresenius Nephrocare să beneficieze în mpd gratuit de terenul de 220 mp timp de 19 ani. Dar firma va construi o clădire în care își vor găsi loc și Laboratorul de Anatomie Patologică, respectiv o parte a birourilor administrative. Investiția va fi realizată din sursele proprii ale firmei, iar construcția va trebui făcută în cel mult 5 ani de zile, potrivit celor stipulate în hotărârea de Consiliu Local.
Reamintim că relația dintre Spitalul „Curteanu” și firma Fresenius datează de pe vremea când manager era dr. Gheorghe Carp. În urmă cu 6 ani, societății private i s-a pus la dispoziție un teren de 600 mp pentru înființarea unui Centru de Dializă (de care beneficiază în acest moment un număr de 148 de pacienți), iar obligațiile asumate atunci de partenerii spitalului au fost îndeplinite cu bonus. Pe lângă amenajarea și dotarea Centrului, firma a renovat Secția de Nefrologie, dar a mai contribuit la modernizarea unității spitalicești și prin înlocuirea unui lift, respectiv prin refacerea sistemului de climatizare.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0