Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:24 PM
apr. 11, 2012 Florin Coman Baschet, Sport 0 3401 vizualizari
Nici cel mai înfocat suporter al echipei de baschet feminin CSM U Oradea nu ar fi crezut că echipa orădeană poate pune la punct Rapidul, după ce în primul joc, la Bucureşti, rapidistele câştigaseră la 48 de puncte diferenţă!
Dând dovadă de caracter elevele Adrianei Niculescu au arătat că au capacitatea de a juca un baschet de calitate şi au dispus de Rapid cu 69-62 trimiţând în „decisiv” duelul pentru un loc în grupa valorică 9-12.
Partida a început cu două coşuri rapide ale oaspetelor şi cu unul de trei puncte al Alexiei Adams (3-49. Rapidul, care câştigase primul joc din play aut la o diferenţă astronomică a crezut că este îndeajuns să te prezinţi la sală pentru a câştiga. În primul rând avuseseră parte de o primă partidă lejeră, în cel de-al doilea au mizat pe faptul că Oradea se va preda şi nu va mai avea chef de un nou drum până la Bucureşti numai că s-au înşelat amarnic chiar dacă au pus la un moment dat şapte puncte între ele şi gazde. Până la finele primului sfert Oradea s-a apropiat la numai patru puncte şi acelea făcute practic cadou pe repuneri greşite ale orădencelor. În primul sfert a ieşit la rampă jocul foarte bun al Adei Vlaicu, aceasta marcând coş după coş în ultimele trei minute.
Sfertul secund a aparţinut gazdelor care au egalat şi chiar au preluat conducerea: 26-24 pentru ca la pauza mare să fie: 30-32. Orădencele le-au transmis chiar verbal adversarelor şi arbitrilor: „Dacă am pierdut primul meci nu înseamnă că nu vrem să ne calificăm în 9-12. Ne jucăm şansa, aşa să ştiţi!” au răbufnit la pauza mare orădencele, care au acuzat maniera de arbitraj.
Timp de şase minute după pauză Rapidul n-a pus nici un punct pe tabelă. Au fost cele mai bune minute de joc în apărare, în acest sezon pentru CSM, care „a dat din picioare”. Ba chiar mai mult CSM s-a distanţat la cinci puncte însă Rapidul a egalat la finalul reprizei: 45-45.
Ultimele 10 minute au scos la iveală două jucătoare „on fire”. Florentina Ardelean a marcat de trei puncte de la mare distanţă, demoralizând total echipa oaspete. Au fost şase coşuri de trei marca „Florentina” iar Mica Adi a pus mingea în coş din orice aruncare. Dana Tămăşdan s-a bătut pentru fiecare minge la fel ca Lore Ulica iar Alexia a mai pus una de trei. Pe margine Dan Militaru şi-a certat elevele care greşeau minge după minge şi pe fondul unei apărări agresive ale CSM ului. Oradea s-a impus pe merit, dovedind că există mândrie la această echipă la care azi, toate fetele au jucat peste aşteptări. „Mergem la Bucureşti să câştigăm”, au spus, al unison fetele din Oradea. Dacă determinarea de azi şi prestaţia bună a tuturor jucătoarelor era aceeaşi în fiecare meci altul era şi locul în clasament la finalul sezonului regulat.
O notă maximă pentru prestaţia Florentinei Ardelean MVP-ul partidei cu 29 de puncte marcate.
CASETA TEHNICĂ
CSM U Oradea – Rapid Bucureşti 69-62
Scorul pe sferturi: 14-18,16-14, 15-13, 24-17
CSM U Oradea: Alexia Adams 8, Loredana Ulica 2, Florentina Ardelean 29, Carla Ţigan, Ada Vlaicu 15, Dan Tămăşdan 3, Ruxy Chiş, Mica Adi 12. Antrenor: Adriana Niculescu.
Rapid: Raluca Ungureanu 4, Natalia Burlakova 13, Cristina Perţa 1]2, Roxana Bejan, Claudia Ene 13, Elena Constantin 2, Andra Ionescu 18. Antrenor: Dan Militaru.
Arbitri: Răzvan Puf – Gabriela Iştfan
Comisar FRB: Marius Hurgoi.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0