Actualizat noiembrie 27th, 2024 7:22 PM
apr. 09, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1272 vizualizari
În săptămâna 2-6 aprilie, în care s=a desfășurat campania “Școala Vieții”, nu mai puțin de 3378 preşcolari şi elevi din întreg judeţul, au decis să facă o vizită și la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”. În acest timp, copiii au învățat să se protejeze dar și să-i protejeze pe cei din jur, prin intermediul unui amplu periplu în lumea pompierilor militari, special conceput pentru ei.
Cei mici au intrat în ţinutul sfaturilor preventive, au vizitat lumea miraculoasă a primului ajutor şi universul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
“Au fost activităţi de prevenţie prezentate accesibil şi sugestiv arătând preocupare şi dedicare. Copiii au fost captaţi şi provocaţi să răspundă şi să se implice la rândul lor în prevenţia incendiilor printr-un comportament adecvat. Exemplele prezentate în filmuleţe au fost foarte bine alese. Foarte utilă a fost activitatea practică de prim ajutor; copiii au fost puşi să acţioneze ei înşişi. Apreciem răbdarea cu care ne-au fost prezentate barca, costumul de scafandru etc, precum şi maşinile cu compartimentele corespunzătoare şi elementele din dotare”, spune învățătoarea Mihaela Bodea.
Și pe viitor pompierii susțin că vor organiza acțiuni prin care să-i ajute pe cei mici să devină responsabili.
nov. 25, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0