Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 06, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1655 vizualizari
Vineri (6 aprilie), în jurul orei 10 un grav accident rutier s-a petrecut pe strada Matei Corvin din Oradea.
O cisternă a acroșat un motocicletă, iar cel care o conducea a ajuns să fie călcat pur și simplu de roțile autoutilitarei.
“În momentul în care s-a petrecut accidentul, un echipaj al Ambulanței a trecut întâmplător prin zonă. Echipajul se afla în drum spre Diosig, dar la vederea accidentului, a oprit”, a spus Emil Boțcău, purtătorul de cuvânt al Ambulanței. Echipajul i-a acordat primul ajutor, și în același timp au solicitat și ajutorul unui echipaj Smurd. Pacientul a fost politraumatizat și a murit.
UPDATE ora 12
Conform informațiilor transmise de Poliția Bihor, se pare că victima a fost cea care se face vinovată de accident. „C.M.L., de 32 de ani, din comuna Girişu de Criş, în timp ce conducea pe banda întâi o autocisternă înmatriculată în Judeţul Bihor, a fost depăşit neregulamentar, prin partea dreaptă, de o motocicletă înmatriculată în Judeţul Bihor, condusă de orădeanul F.I., de 57 de ani, care s-a dezechilibrat, a căzut pe carosabil în faţa autocisternei şi a fost acroşat de vehicul”, este concluzia transmisă de IPJ Bihor.
[nggallery id=821]
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0