Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 03, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1080 vizualizari
Mijloacele de transport în comun ale OTL afișează azi semnele nemulțumirii privind hotărârea Justiției în ceea ce privește vătmănița care se afla la comanda tramvaiului care, în 2008, a călcat un copil pe strada Dimitrie Cantemir din Oradea. În semn de solidaritate cu colega lor și pentru a susține și astfel mitingul anunțat pentru azi (3 aprilie), orădenii care circulă cu tramvaie sau autobuze pot vedea că angajații OTL sunt profund revoltați de verdictul dat de Curtea de Apel Oradea. Instanța a hotărât condamnarea la închisoare cu suspendare a Anei Marie Schuster, care conducea tramvaiul în seara cu pricina. De asemenea, femeia (împreună cu OTL și cu societatea de asigurare a operatorului) ar trebui să plătească familiei victimei suma de 50.000 euro drept despăgubiri. Copilul (13 ani) ucis de tramvai era odrasla patronilor ABC-ului non-stop Karaviem și nu puține snt vocile care susțin că verdictul dat de Justiția orădeană se datorează tocmai influenței pe care familia respectivă poate să o exercite grației averii de care dispune. Azi, între orele 13 – 15, în Parcul Traian, angajații OTL se vor aduna pentru a protesta împotriva acestei decizii pe care o consideră injustă. Vom reveni.
iul. 11, 2012 1
apr. 04, 2012 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0