Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 30, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1176 vizualizari
Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate Regulamentul privind monitorizarea consumurilor unităților de învățământ și metodologia de închiriere a spațiilor din incinta acestor unități.
Obiectivele principale ale regulamentului sunt monitorizarea consumurilor unităților de învățământ preuniversitar de stat prin reducerea cheltuielilor privind decontarea consumurilor către furnizori și crearea unui sistem fiabil de lucru între responsabilii unităților de învățământ și AIO prin sistem de documentare, termene de raportare, responsabilități, limitări, sancțiuni și descoperirea la timp a defecțiunilor la nivelul instalațiilor de furnizare a utilităților.
Printre altele, regulamentul prevede ca școlile să transmită consumul de energie termică, apă caldă, electricitate, combustibil, sau orice alt consum până în data de 10 a lunii, să comunice avariile în termen de 24 de ore, să închidă robinetele pe perioada vacanțelor, dacă afară sunt mai mult de -2 grade Celsius.
În ce privește închirierea spațiilor din școli, aceasta se va face prin contract încheiat de AIOcu acordul scris al Consiliului de Administrație al unității de învățământ, iar prețul va fi conform tarifarului practicat de AIO pe anul în curs, cu aprobarea Consiliului Local.
Vezi regulamentul pe larg aici
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0