Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 29, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1501 vizualizari
După ce a fentat statul cu peste 700.000 lei, un cetățean maghiar în vârstă de 29 de ani este cercetat penal pentru evaziune fiscală. Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției bihorene îl are în vizor pe ungurul respectiv, după ce acesta, în perioada 2009 – 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile şi fiscale ale societăţii achiziţii de mărfuri efectuate de la cinci firme din spaţiul intracomunitar şi autohtone. Conform datelor prezentate azi de Biroul de Presă al IPJ Bihor, aceste achiziții au fost în valoare totală de 1.143.961 lei, iar anchetatorii îl acuză pe cetățeanul maghiar „că a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii administrate de acesta diverse cheltuieli nereale în valoare de 550.000 lei”. Angajații de la SIF spun că prejudiciul provocat bugetului de stat este de 732.975 lei (TVA şi impozit pe profit). Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi a suspectului şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului de stat.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0