Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
mart. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate 2 3291 vizualizari
Dacă adepții lui Tokes Laszlo au fost în număr de câteva sute (link), fără să vrea neapărat să concureze la prezență, UDMR Bihor a reușit să mobilizeze peste 1.200 de persoane pentru participarea la momentul de la statuia lui Szacsvay Imre din Parcul Libertății. Urmând un program bine pus la punct care a urmat modelul anilor trecuți, cu fanfara și cu husarii alături, udemeriștii au marcat fastuos Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Spre deosebire de acțiunile confraților lor „separatiști” care au organizat manifestări similare pe parcursul zilei în același loc, momentul udemerist din după amiaza de joi a fost onorat cu prezența de o serie de reprezentanți ai principalelor partide românești. Nici nu putea fi altfel, dacă ne gândim că formațiunea maghiară este aliată cu toți jucătorii importanți de pe scena politică: cu PDL la centru și cu PNL (respectiv USL) în Bihor. Subprefectul Adelina Coste a avut ocazia să dea citire mesajului premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în timp ce celălalt premier „implicat”, Orban Viktor (al Ungariei), a vorbit prin gura atașatului militar Sandor Matyas. S-au adresat publicului numeros și președintele UDMR Bihor – Kiss Alexandru, viceprimarul de Oradea – Biro Rozalia, viceprimarul din Debrecen – Pajna Zoltan și președintele executiv al UDMR Bihor – Szabo Odon. Acesta din urmă a apărut echipat în husar și a avut de departe cel mai înverșunat discurs. Dacă șeful său de partid s-a limitat la numai unele aluzii la modul în care maghiarimea sărbătorește ziua de 15 martie de când cu noile partide formate, Szabo s-a dezlănțuit. Folosindu-se de citate din revoluționari maghiari de la 1848/1849 și bătând moneda nevoii de unitate a neamului maghiar, liderul grupului de consilieri UDMR din Consiliul Județean Bihor l-a atacat direct pe Tokes Laszlo, imputându-i un comportament nedemn față de formațiunea al cărei președinte de onoare a fost și pe lista căreia a fost ales membru al Parlamentului European. Szabo Odon nu a trecut cu vederea nici peste episodul flyerelor împrăștiate ieri prin Oradea (link). „M-a întrebat fiica mea de ce mi-a fost pictată fața. Ce să-i răspund? Că am fost batjocorit pentru că am reușit să obținem înființarea teatrului maghiar orădean? Sau pentru că renovăm Cetatea Oradea? Sau pentru că renovăm Liceul Reformat Lorantffy Zsuzsanna?”, a relatat tânărul politician, care a dat și un semnal destul de puternic în perspectiva alegerilor locale. Szabo Odon a declarat că printre cei cu care UDMR nu va fi de acord se numără și cei care spun că Oradea nu poate avea primar maghiar. La coborârea de la tribuna de la care a cuvântat, l-am întrebat de președintele executiv dacă acel primar invocat va fi Cseke Attila. Răspuns: „Vom vedea!”. Intențiile electorale manifestate în 15 martie la statuia martirului Szacsvay Imre au fost auzite și de liderii USL Bihor (senatorii Cornel Popa și Ioan Mang), respectiv de secretarul general al PDL Bihor, Traian Abrudan. În schimb, primarul în funcție, Ilie Bolojan, a lipsit de la manifestare. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe, majoritatea celor care s-au perindat prin fața statuii fiind lideri ai UDMR Bihor, ministrul Sănătății – dr. Ritli Ladislau, senatorul Cseke Attila, deputații Peto Csilla și Derzsi Akos și șefi din cadrul instituțiilor deconcentrate, respectiv ai celor subordonate Consiliului Local Oradea. Precum în anii precedenți, maghiarimea a încheiat sărbătorirea zilei de 15 martie participând la o procesiune cu torțe, condusă de husari și în sunet de fanfară, via corso, până în Parcul Petofi. Seara se încheie cu un spectacol folcloric la Teatrul „Szigligeti Szinhaz”, dedicat întemeietorului Oradiei, Sfântul Ladislau.
[nggallery id=760]
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0