Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mart. 09, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1176 vizualizari
Provocarea lansată de partenerii de la guvernare, UNPR, care și-au anunțat deja candidatul pentru Primăria Oradea, îi lasă reci pe reprezentanții Partidului Democrat Liberal (PDL) filiala Bihor. În privința celui mai așteptat nume, al candidatului pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, liderul organizației orădene, Dorin Corcheș (foto), a declarat azi (9 martie), cu zâmbetul pe buze, că „săptămâna viitoare veți afla”. Reamintim că în cărți pentru a porni din partea PDL în lupta electorală din iunie se află Călin Mocan (șeful Gărzii de Mediu), Lucian Silaghi (directorul Direcției Județene de Cultură) și Mihai Groza (șeful Hidroelectrica, fost primar interimar). „Suntem pe ultimii 5 metri (în ceea ce privește desemnarea candidatului), iar săptămâna viitoare va avea loc așa zisa lansare-anunțare”, promite președintele PDL Oradea. Corcheș mai spune că persoana pe care partidul o va desemna pentru a încerca recucerirea Primăriei de la liberali nu depinde de alegere UDMR în privința candidaturii. Adică, cel puțin teoretic, chiar dacă maghiarii ies la luptă cu un candidat care are șanse reale să-l „bată” pe Ilie Bolojan, iar PDL se află într-o situație nu foarte bună din punct de vedere al percepției populare, democrat-liberalii sunt deciși să-și joace propria șansă și să nu facă jocurile UDMR. Cu atât mai mult cu cât Uniunea are un protocol semnat cu PNL și PSD în vederea colaborării pe plan local până în 2016. PDL nu consideră că ar trebui să se grăbească cu anunțarea candidaților deoarece, practic, până acum un singur partid și-a afișat concret omul pentru funcția de primar al Oradiei (n.b.: UNPR l-a prezentat în această săptămână pe dr. Ovidiu Pleșa). Referitor la prezența la Oradea a președintelui Senatului, Vasile Blaga, la începutul anului, liderul PDL municipal spune că fostul prefect și ministru de Interne a venit în județ cu o serie de probleme, nu doar cu cea legată de desemnarea candidaților. „Blaga a fost desemnat de Biroul Permanent Național să ne ajute la organizarea alegerilor locale”, a precizat Corcheș.
iul. 12, 2019 0
iun. 22, 2017 0
iun. 22, 2017 0
apr. 25, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0