Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 08, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1050 vizualizari
Lionel Messi a înscris cinci goluri, stabilind un nou record al Ligii Campionilor, în partida câştigată de Barcelona cu 7-1 în faţa lui Bayer Leverkusen, pe Camp Nou. Catalanii merg astfel în sferturile de finală ale competiţiei cu scorul general de 10-2.
Messi a punctat cu două loburi, un şut pe jos din careu, o finalizare din apropiere şi un şut excelent de la distanţă pentru a scrie încă o dată istorie în scurta lui carieră.
Tânărul Cristian Tello a punctat şi el de două ori la debutul european, marcând chiar la 100 de secunde după ce a intrat pe teren şi contribuind la catastrofa germanilor.
Cel mai frumos gol al serii i-a revenit însă lui Karim Bellarabi de la Leverkusen, care profitând de relaxarea din final a catalanilor, a curbat superb un şut din colţul careului.
„Este cel mai bun jucător din istorie, nu mai există altul ca el. Cifrele vorbesc de la sine. Într-o zi va marca şase goluri. Nu vom mai vedea un astfel de jucător. Am fost martori la una din serile speciale ale lui Messi, este un cadou pentru microbişti, iar eu voi putea mereu să mă mândresc că l-am antrenat. Singurul merit pe care îl am este că îl pun mere în echipă şi că mă asigur că primeşte mingea”, a declarat Pep Guardiola, antrenorul Barcelonei.
Pe lângă faptul că este primul jucător care înscrie cinci goluri într-o partidă din Liga Campionilor, Messi a egalat deja recordul de 12 goluri într-un sezon al competiţiei, deţinut de el şi de Ruud Van Nistelrooy. Având în vedere forma în care se află, ne putem aştepta ca acest record să cadă. La fel ca şi recordul all-time al Barcelonei deţinut de Cesar Rodriguez de 235 goluri, unde Messi se află la şapte reuşite în spate. Argentinianul a înscris pentru clubul şi naţionala sa 53 de goluri în acest sezon . „Important este ce a făcut echipa şi că ne-am calificat în turul următor. Este frumos să înscrii cinci goluri, dar victoria era prioritatea mea”, a declarat, modest, Messi.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0