Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
mart. 07, 2012 Florin Coman Actualitate 1 1690 vizualizari
Viceprimarul Biro Rozalia a avut ocazia azi (7 martie) să preia trofeul decernat în cadrul Galei Umbrela Verde, organizată la Palatul Parlamentului, aferent capitalei verzi a României. Titlul vine și ca o confirmare a eforturilor administrației locale de la Oradea de a extinde și întreține cât mai bine zonele verzi atât de necesare pentru o viață sănătoasă a cetățenilor. Municipiul-reședință de județ a devenit laureat la categoria a III-a (fiind înscris la orașe cu peste 200.000 locuitori). La categoria a II-a (între 50.001 și 199.999 locuitori – adică acolo unde și Oradea se va încadra după apariția rezultatelor oficiale ale Recensământului din 2011), premiul a fost acordat Botoșaniului. Tot miercuri, la categoria I (orașe cu până la 50.000 locuitori), Sinaia a devenit cea mai verde localitate. Pe lângă aprecierea de mai sus, viceprimarul Biro aduce acasă și premiul acordat de bloggeri, dar și pe cel privind respectul pentru mediul înconjurător. Competiția dintre orașele care țin la spațiile verzi și la mediu a fost organizată de Tuborg, iar mulțumită succesului obținut Oradea va putea găzdui în perioada următoare o serie de evenimente (concerte etc.) plătite de organizatori.
mart. 22, 2017 0
ian. 25, 2017 0
dec. 19, 2016 0
nov. 10, 2016 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0