Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
feb. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2048 vizualizari
În 2012, ultima zi a lunii februarie va însemna un moment cu care părintele Mihai Fechetă (foto), administratorul Centrului „Don Orione”, se întâlnește o dată la câțiva ani. Inimosul orionin de la Oradea împlinește 40 de ani, iar dat fiind faptul că e născut în 29 februarie, el nu poate celebra în ziua cu pricina decât din 4 în 4 anu. Dacă Centrul „Don Orione” a ajuns acolo unde este acum și devine tot mai atractiv pentru copii, chiar și în timpul vacanțelor, acest lucru i se datorează fără îndoială părintelui Fechetă. Așa cum universitarul ecologist Orlando Balaș menționează pe blogul său personal (link), „…Mihai Fechetă nu vorbeşte despre contribuţia sa, ci spune că opera pe care o administrează e rezultatul muncii întregii congregaţii, a binefăcătorilor şi prietenilor acesteia”.
La a 10-a aniversare din viața lui, când împlinește 40 de ani, îi dorim și noi, cei de la bihorstiri.ro, sănătate, răbdare și putere pentru cele pe care mai urmează să le înfăptuiască. Iar pentru ziua de miercuri, 29 februarie, de ce nu, o petrecere de care să își aducă aminte până în următorul an în care a doua lună va avea 29 de zile!
aug. 18, 2011 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0