Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
feb. 25, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2081 vizualizari
Lumea a râs de prezența nesemnificativă de la mitingul organizat în ianuarie de avocatul Petru Trif (link). Toți cei care credeau că mai nasol decât atunci nu se poate (cu o participare de sub 20 de persoane), au primit azi (25 februarie) o lecție. Anunțată într-un ziar local doar în numărul de sâmbătă, adunarea populară pentru care cetățeanul Cornel Majar a și cerut autorizație a fost cea mai nereușită dintre toate cele organizate în Oradea în ultimii ani. Timp de o oră, doar organizatorul s-a aflat la locul cerut de la autorități: platoul de lângă Arena „Antonio Alexe”. În vârstă de 43 de ani și originar din județul Sălaj, bărbatul spune că a vrut să scoată oamenii din case pentru ca „împreună să convingem statul să ceară sfaturile poporului pentru ieșirea României din impas”. De fapt, manifestantul solitar din acest weekend consideră că democrația înseamnă ca cei care conduc țara să se consulte în permanență cu cetățenii. Majar a avut la el în chip de recuzită o Biblie și o cruce, respectic un megafon. Aparatul l-a cumpărat personal, dar, spune el, și-a dat seama că nu funcționează, motiv pentru care s-a grăbit să-l schimbe pentru a fi bine pregătit în vederea protestului pe care l-ar fi dorit a se desfășura în Ioșia. Reprezentanții Jandarmeriei, obligați să ia în serios orice astfel de solicitări, spun că bărbatul (care locuișete la ferma din Livada) a trecut ca număr de participanți 20.000 de persoane. Cornel Majar spune că nu se va da bătut și că va încerca să mai organizeze un miting, dar că va anunța mai din timp și în mai multe locuri această intenție a lui. De asemenea, la sugestia jurnaliștilor care au mers la „protestul” de sâmbătă, Majar a declarat că li s-ar putea alătura celor care își strigă nemulțumirile zi de zi lângă statuia lui Mihai Viteazul din centrul municipiului.
[nggallery id=704]
aug. 10, 2017 0
iun. 20, 2017 0
mai 17, 2017 0
apr. 29, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0