Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 16, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1765 vizualizari
Locatarii din zona de capăt a străzii Sovata, care au garaje pe acolo și care nu aplaudă toate proiectele primarului Ilie Bolojan, se pot pregăti pentru prohodul construcțiilor în care își adăpostesc mașinile (sau alte obiecte, mici afaceri etc.). Municipalitatea a anunțat joi printr-un comunicat de presă că a fost desemnat câștigătorul licitației aferente lucrării de realizare a unui spațiu generos cu locuri de parcare în locul garajelor din tablă. „Pe spaţiul astfel eliberat se vor construi peste 350 de locuri de parcare, dublu faţă de numărul garajelor şi un al doilea teren de sport destinat tinerilor”, se precizează în informarea venită de la Biroul de Presă al Primăriei Oradea. Potrivit datelor transmise presei, locatarii ale căror garaje vor fi demolate vor beneficia de un loc de parcare gratuit timp de 5 ani. Firma care va lucra la amenajarea perimetrului de parcare rezidențială este Drumuri Bihor (deținută de Beniamin Rus), iar valoarea contractului este de 2.331.798 lei. Până în 20 februarie, Municipalitatea așteaptă eventuale contestații, după care se va trece la semnarea contractului de lucrări.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0