Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
feb. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Editorial 0 1697 vizualizari
De când au început ninsorile abundente și problemele cu deszăpezirea, Primăria Oradea nu a mai ieșit în față cu conferințe de presă și prezentări de proiecte. Reprezentanții Municipalității s-au rezumat la a da spre postare pe site-ul instituției diverse dări de seamă privind munca asiduă pentru eliberarea străzilor de zăpada căzută. Primarul Ilie Bolojan, în afară de reacționa la apelul unor ziariști, nu s-a evidențiat nici el în ultimele zile. Miercuri, 8 februarie, edilul a rupt tăcerea și a publicat un material pe blocul său, intitulat „Mai bine, mai ieftin, mai repede”. Deși s-ar putea crede că este vorba despre o reorganizare a modului în care Primăria Oradea va aborda în viitor problema actuală care dă bătăi de cap cetățenilor și îi scoate din sărite pe cei care nu pot folosi locurile de parcare pentru care au plătit abonamente din cauza nămeților încă neadunați, postarea de pe blogul lui Bolojan este despre altceva. Concret, primarul scrie despre serviciile publice care au nevoie de îmbunătățiri și despre „lipsa competiţiei şi oamenii politici fără vocaţie” care conduc aceste servicii publice. „Trebuie să analizezi activitatea curentă şi problemele care apar şi să-l asculţi pe cetăţean, pentru a face lucrurile în aşa fel încât să corespundă aşteptărilor lui”, consideră primarul de Oradea, revenind asupra uneia dintre cele mai preferate subiecte ale lui: noua sală de relații publice (piramida din curtea interioară). Și, evident, asupra utilității (de altfel de necontestat) a acestei investiții. Tot în luarea de „cuvânt” de azi (8 februarie), șeful Primăriei Oradea face mențiuni legate de gestionarea parcărilor, activitate care este realizată prin preluarea unor bune practici din Austria. Potrivit lui Ilie Bolojan, „nu este nicio problemă să preiei bunele practici. Sau să le perfecţionezi şi să inovezi. Este o problemă dacă nu faci nimic”. De asemenea, primarul se arată dispus să preia în continuare aceste bune practici și să inoveze „pentru ca municipiul Oradea să fie recunoscut ca având cele mai bune servicii publice din România”. Pentru a citi integral articolul de pe blog, accesați acest link.
Nu știu dacă Ilie Bolojan chiar a cerut azi publicarea acestui material sau dacă numai acum și-au adus aminte de el cei care îi gestionează blogul. Cred că cetățenii s-ar fi așteptat mai degrabă la o luare de poziție clară, cu subiect și predicat, privind modul defectuos în care firma de rigoare a gestionat problema zăpezii și nu la o apologie a organizării serviciilor publice.
Se vede că primarul în funcție știe că nu are contracandidat în 2012!
ian. 05, 2017 0
dec. 15, 2016 0
nov. 17, 2016 1
ian. 21, 2016 1
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0