Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
feb. 02, 2012 Florin Coman Actualitate, Sănătate 0 1599 vizualizari
Având în vedere că vremea geroasă va dura și în Bihor cel puțin până vineri, 3 februarie, sfaturile Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt mai mult decât de luat în seamă și de aplicat ad literam. Specialiștii atrag atenția că sunt predispuşi la degerături mai ales copiii si bătrânii, oamenii fără adăpost, persoanele care lucrează mult timp în frig, bolnavii cu tulburări de circulaţie periferică, bolnavii de arteroscleroză sau diabet, cei care consumă alcool, tutun sau alte droguri, persoanele obosite sau cu tulburări psihice. Potrivit precizărilor transmise mass-media de către DSP Bihor, cele mai expuse zone ale corpului care au risc mare de degerături sunt degetele de la mâini și de la picioare, urechile, obrajii, nasul și alte părţi ale feței care sunt neacoperite.
Ce facem în caz de nevoie
Primul ajutor în caz de degerătură constă în scoaterea rapidă a persoanei de sub acţiunea gerului, a apei îngheţate sau a zăpezii și transportarea acesteia într-o încăpere caldă. Medicii spun că încăperea în care este dusă persoana afectată de frigul extrem ar trebui să aibă o temperatură potrivită sau să fie încălzită progresiv. „În caz de forme grave de degerătură, manifestate printr-o zonă afectată rece şi înţepenită, absenţa sensibilităţii, nuanţă palidă şi/sau cenuşie trebuie solicitată în cel mai scurt timp posibil asistenţa medicală, fie prin numărul 112 sau prin prezentarea la o structură de primire urgenţe din cadrul unui spital”, informează dr. Marius Pîrcioagă, directorul executiv al DSP Bihor. Pe lângă acțiunile care pot fi întreprinse dacă se descoperă o persoană cu degerături, e bine de știut că mai sunt o serie de lucruri de care trebuie să ne ferim, oricât de mult am dori să ajutăm. Astfel, spre exemplu, nu este recomandabilă frecarea părţii degerate cu zăpadă sau cu orice altă substanţă. Atunci când pielea este îngheţată, ea trebuie reîncălzită și nu îngheţată mai tare. De asemenea, ar fi bine ca dezgheţarea unei zone degerată să nu se facă lângă o căldură uscată cum ar fi focul deasupra unei sobe încinse. Medicii atenționează că în acest caz se pot produce arsuri severe. Totodată, nu se încălzeşte o degerătură atunci când există pericolul ca respectiva parte a corpului sa îngheţe din nou și nu se fac frecţii pe zona care a fost degerată.
Cum prevenim
Pentru a evita producerea de degerături, DSP Bihor recomandă cetăţenilor respectarea unor măsuri preventive:
– îmbrăcarea cu haine potrivite, purtând cât mai multe straturi, cu haina impermeabilă deasupra, aceasta având rolul de a apăra de vânt;
– acoperirea capului, gâtului şi feţei în caz de vânt;
– evitarea hainelor strâmte;
– schimbarea mănuşilor şi/sau şosetelor în caz că se udă;
– evitarea încălţămintei strâmte;
– consumul de alimente nutritive cu conţinut bogat în glucide și proteine (alimentele să fie gătite și consumate calde);
– să nu se consume alimente foarte fierbinţi și condimentate;
– evitarea alimentelor reci, a îngheţatei sau a băuturilor cu gheaţă;
– consumul de lichide în cantitate crescută pentru a împiedica deshidratarea;
– evitarea alcoolului șilimitarea consumului de cafea şi tutun;
– evitarea inelelor sau altor bijuterii care împiedică circulaţia sanguină.
Potrivit meteorologilor, în Bihor, codul galben de ger se menține până vineri, 3 februarie. Temperaturile nocturne coboară sub -10 grade Celsius și nu trec de 0 grade nici în timpul zilei. Administrația Națională de Meteorologie nu exclude ca vremea extrem de rece să continue și în weekend, chiar dacă s-ar putea ca temperatura aerului să mai crească cu câteva grade.
sept. 17, 2024 0
sept. 16, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iul. 06, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0