Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 24, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1161 vizualizari
Poliţia rutieră semnalează în cadrul comunicatelor emise tot mai multe cazuri, remarcate în trafic săptămânal, în care prind bihoreni la volan după ce au consumat alcool.
Ultimele astfel de cazuri au fost identificate chiar în noaptea trecută, primul dintre ele a avut loc în localitatea Câmpani, unde poliţia a surprins la volan un localnic de 27 de ani, în jurul orei 20.40. În urma testării cu aparatul etilotest s-a descoperit că acesta avea o concentraţia alcoolică era de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice.
Cel de al doilea caz a fost identificat în această noapte, la ora 1.00, în Oradea. Pe strada Uzinelor a fost depistat N.M., de 21 de ani, din localitatea bihoreană Suiug, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii şoferi s-au ales cu dosare penale.
aug. 31, 2017 0
aug. 30, 2017 0
aug. 28, 2017 0
aug. 28, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0