Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 23, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1184 vizualizari
Noile tipuri de chioșcuri impuse de Primăria Oradea pentru vânzarea de reviste, ziare și cărți nu sunt chiar așa de rezistente precum au fost ele prezentate în toamna anului 2010. În noaptea de sâmbătă spre duminică (22/23 ianuarie), persoane încă neidentificate au reușit să pătrundă prin efracție într-un asemenea chioșc verde, situat lângă Podul Intelectualilor, pe malul stâng al Crișului Repede. Potrivit inspectorului principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, tâlharii au reușit să pătrundă în chioșc și au furat două reviste. Cel puțin conform primelor concluzii. Efracția și furtul au fost observate de vânzătoarea care se pregătea să își înceapă activitatea luni dimineața. Polițiștii orădeni lucrează în continuare la acest caz. Pe lângă forțarea intrării în chioșc și furtul bunurilor din interior, cei care au săvârșit această faptă au mai făcut o pagubă proprietarului spărgând unul dintre geamuri. Reamintim că Municipalitatea a impus, din vara anului trecut, ca toate firmele care desfășoară activități de vânzare de presă și de alimentație publică să își schimbe chioșcurile. Modulele din categoria celui spart noaptea trecută provin de la firma italiană Tanari, pot ajunge la un preț de 28.000 euro și au fost prezentate la un moment dat ca fiind extrem de robuste și rezistente chiar și la tentative de spargere.
[nggallery id=647]
dec. 16, 2019 0
apr. 19, 2017 0
feb. 18, 2017 0
feb. 14, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0