Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
ian. 16, 2012 Florin Coman Sport 0 1187 vizualizari
Echipa naţională de handbal masculin a ratat şansa de a juca la o nouă ediţie a Campionatului Mondial după ce a pierdut în deplasare, în faţa Belarusului în meciul retur din grupa preliminară. Echipa lui Vasile Stângă s-a comportat acceptabil în prima parte, în care Belarus a fost tot timpul în avantajRomânia reuşind doar să egaleze la 2 în minutul 9 şi la 5 în minutul 16. S-a făcut 9-5 foarte repede pentru ca la pauză Belarus să aibă 15-12 pe tabelă.
Soarta calificării s-a scris în primele 10 minute ale reprizei secunde când România n-a marcat deloc iar gazdele ne-au umilit: 21-12. Incredibil a fost faptul că tricolorii au avut momente în care au jucat 6 vs 4 şi au ieşti prost. Nu au marcat dar au primit goluri!
În meciul de la Minsk, portarii noştri au evoluat sub aşteptări, reuşind foarte puţine intervenţii, în timp ce la gazde a strălucit vedeta Serghei Rutenka. Tricolorii au trimis mingea în bare de opt ori numai în repriza secundă, ratând şi trei aruncări de la 7 m (Ghionea, în prima repriză, şi Mihalcea două, în a doua). Finalul a fost mai bun, cu cinci goluri la rând (Fenici – 4), dar Belarus s-a impus cu 28-23 şi s-a calificat la baraj.
La Bucureşti, România câştigase cu 25-22.
În clasamentul final al grupei, Belarus a terminat pe primul loc, cu 6 puncte, urmată de România, 6 p, Luxemburg, 0 p.
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0