Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
ian. 06, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1348 vizualizari
Cu toate că numirea lui Gheorghe Carp la șefia Spitalului Județean îi poate face pe unii să creadă că primarul Ilie Bolojan nu l-a mai vrut pe Gavrilă Grebenișan (foto), situația nu se prezintă chiar așa. Cel puțin asta rezultă din declarațiile făcute de fostul interimar pentru bihorstiri.ro. Vineri, 6 ianuarie, la puțin timp după publicarea informațiilor despre preluarea de către dr. Carp, Grebenișan ne-a declarat că, oficial, încă nu i s-a adus la cunoștință numele urmașului său. De asemenea, fostul manager spune că primarul Bolojan nici nu avea altă soluție decât să numească pe altcineva în locul lui și asta deoarece legea ar prevedea că același om nu poate fi interimar decât un singur mandat. „Puteam rămâne în funcție doar dacă aș fi avut cel puțin o zi de întrerupere în exercitarea mandatului de interimar”, a precizat Gavrilă Grebenișan, care subliniază că șeful Primăriei Oradea „procedează corect”. Se pare, însă, că indiferent de prevederile legale, universitarul nu mai era dornic să facă treabă la unitatea spitalicească: „Oricum nu mai doream să fiu director!”, ne-a spus Grebenișan prin telefon. Fostul interimar (care a condus și Spitalul de Obstetrică și Ginecologie înainte de fuziunea acestuia cu Spitalul Județean) a mai mărturisit pentru site-ul nostru de știri că este puțin probabil să își depună dosarul în cadrul concursului organizat în februarie pentru ocuparea definitivă a postului de director general manager.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0