Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 04, 2012 Florin Coman Actualitate 1 1389 vizualizari
Primăria Oradea şi Consiliulu Judeţean Bihor sunt dispuse la parteneriat pentru a moderniza aeroportul orădean. Aşa cum explică vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, discuţiile între cele două instituţii au demarat încă de anul trecut şi încă nu au ajuns la o finalitate. Important este că, cel puţin din perspectiva CJ Bihor, nicio variantă de colaborare nu este exlcusă.
“Suntem în discuţii cu primăria încă de anul anul trecut. Este vorba despre un acord de capital între cele două instituţii”, a declarat Dumitru Voloşeniuc pentru bihorstiri.ro. Acesta a recunoscut că nu este exclusă posibilitatea ca primăria să preia aeroportul.
“Este foarte important să mergem înainte, să ajugem la o finalizare cu modernizările, în loc să batem pasul pe loc. De aceea, nu este important până la urmă de cine aparţine aeroportul ci să reuşim să găsim o soluţie”, crede vicepreşedintele CJ Bihor. “Suntem deschişi la orice variantă. Cadrul legal îl avem. Aşa cum am colaborat în 2008 pentru renovarea teatrului, când l-am predat primăriei şi la finalizare l-am primit înapoi, am putea face şi acum”, mai spune Voloşeniuc.
Vicepreşedintele a mai subliniat că Primăria Oradea şi-a arătat interesul şi disponibilitatea de a investi între 5 şi 10 milioane de euro pentru modernizarea aerogării.
“Situaţia s-a simplifica dacă am obţine fondurile europene. Ştiu că proiectul a trecut de cele trei comisii de evaluare, dar nu avem garanţia că obţinem banii”, a mai spus vicepreşedintele.
Dumitru Voloşeniuc a mai precizat că în momentul în care discuţiile vor ajunge la o concluzie aceasta va fi făcută publică.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
E necesar sa se faca cat mai repede demersurile pentru modernizarea aeroportului! S-a tras destul de timp! Bolojan, a demonstrat ca e la locul potrivit si la timpul potrivit! cine nu vede, cat de mult a realizat in 3 ani? a facut intradevar pentru comunitate, e capabil si are toate parghiile pentru a duce la bun sfarsit si aceasta provocare! Voloseniuc, are tot respectul pentru ca vede si el ce inseamna sa faci pentru comunitate! Oradea din nou ar putea devenii un centru de interes international, locuri de munca, dezvoltare industriala, economica si turistica! Le doresc succes in realizarea acestui proiect, cat mai repede, timpul costa bani! Cu cat mai repede cu atat mai bine pentru toti!