Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 22, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1311 vizualizari
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a petrolistului orădean Racz Attila, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală şi trafic de influenţă. Conform comunicatului postat ieri, 21 decembrie, pe site-ul Direcției Naţionale Anticorupţie, alături de Racz au fost trimise în judecată alte 14 persoane. Printre ele se fală şi Stroie Carmen, bihoreancă, şef de laborator la Ecodiesel.
În sarcina ei s-au reţinut : aderarea la un grup infracţional organizat şi complicitate la favorizarea infractorului. Potrivit rechizitoriul Racz Peter Attila (şeful grupării), fraţii Livadariu Ion şi Stelian şi Costache Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere, ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu peste 20 de milioane de euro. În demersul lor, aceştia au folosit antrepozitul fiscal al TEXAS GRUP Slobozia, întreaga activitate fiind realizată prin persoane interpuse, cu un nivel de şcolarizare redus .
Deşi persoanele de care s-au folosit nu aveau nicio pregătire, aceştia au realizat operaţiuni comerciale în care au rulat sume de ordinal milioanelor de euro.
În principiu ei comercializau motorină tip Euro 5 fără plata accizelor. Inculpaţii Bodeanu Tudor şi Iordache Costel (administratorii de fapt ai TEXAS GRUP), Costache Dumitru, Cristea Viorica şi Vişan Dumitru au aderat la acest grup şi au supravegheat şi realizat circuitul evazionist. Activitatea evazionistă concepută de inculpaţii din conducerea grupului infracţional a beneficiat şi de sprijinul inculpaţilor Cristea Viorica, contabila în fapt, Harasim Corneliu şi Ciocoi Florin, operaţionalizarea circuitului evazionist fiind efectuată cu sprijinul complicilor Calcan Mihăiţă, Constantin Valentin Adrian, Ion Gheorghe, Neacşu Cornel Aurelian şi Vişan Dumitru.
Deşi în luna iulie Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea sa preventivă, Racz Attila a fost eliberat în septembrie şi a primit doar interdicţia de a părăsi ţara-
Citiţi detalii despre infracţiunile de care este acuzat de Racz Attila aici.
dec. 07, 2023 0
ian. 13, 2019 0
ian. 09, 2019 0
apr. 14, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0