Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
dec. 13, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1390 vizualizari
Poliţiştii anti-fraudă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor urmăresc penal un cetățean maghiar în vârstă de 57 de ani, omul fiind acuzat de evaziune fiscală. Conform datelor puse la dispoziția noastră de către Biroul de Presă al IPJ, în anii 2009 și 2010, bărbatul în cauză, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Cefa, ar fi evidenţiat în actele contabile ale societăţii livrări intracomunitare de anvelope auto în valoare totală de 3.629.894 lei, care atestau, în mod nereal, diverse tranzacţii comerciale cu parteneri din Ungaria şi Slovacia. Ungurul este acuzat că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar – fiscale prin declararea inexactă a sediului social al societăţii. Concret, se pare că la adresa comunicată nu a fost desfăşurată niciun fel de activitate comercială. Oamenii legii au stabilit că prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului este de 2.116.591 lei. Poliția bihoreană informează că poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
mart. 14, 2024 0
dec. 29, 2022 0
nov. 08, 2021 0
dec. 22, 2020 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0